Zeus-BĂSE s-a repezit mânios împotriva firmelor de stat

349

BaseMâniosul tartore, specialist în vânzări şi demolări, rade-tot, inspirat de Petre Roman şi Vladimir Tismăneanu, este cu siguranţă Traian Băsescu. Fluşturaticul matelot înlocuieşte civilizaţia materială şi spirituală a României cu sărăcia, foamea, analfabetismul şi incultura, penuria şi slugărnicia. Combate şi devorează cu frenezie fiara şi binele şi frumosul şi chimia şi siderurgia şi pacea sufletească şi neatârnarea noastră geopolitică socio-economică.

Mâniosul despot combate bine – cum ar spune Caragiale. Combate tot ce este bine pentru români. Iată că s-a repezit foarte mânios, descreieratul asupra firmelor de stat – regii autonome şi altele asemenea, de nivel „naţional” şi „judeţean” ori „local” – care „sug sângele poporului”, ca să-l citez din nou pe Caragiale. La cârma lor s-au cocoţat nişte inşi care-şi distribuie câştiguri fabuloase (împărţindu-le cu rude, prieteni, cerşetori obedienţi, aliaţi şi cu partidul care i-a instalat în funcţie), dar în acelaşi timp nu plătesc asigurări de sănătate, de şomaj şi alte taxe ori impozite ce ar trebui plătite statului! Mânia neisprăvitului Zeus a survenit la ceva vreme după ce Eurostat (instituţia Uniunii Europene care se ocupă cu statistica pentru ţările membre) l-a prins pe primul ministru BULĂ-Boc cu mâţa-n sac, cu minciuni şi măsluirea cifrelor, pentru a acoperi tocmai firmele de stat datoare bugetelor, şi după ce FMI a pus picioru-n prag şi el, anunţând că despre diminuarea fiscalităţii nu se poate vorbi deocamdată – tocmai din cauza faptului că Guvernul BULĂ-Boc va toca nişte bani în scopuri electorale, pentru PDL şi acoliţii săi. Dacă marinarul Zeus s-a mâniat aşa de târziu, se naşte, inevitabil, întrebarea: nu cumva Zeus-BĂSE ar fi continuat să tacă mâlc, dacă n-ar fi fost bruftuluit de UE şi FMI?! Răspunsul este clar: ar fi lăsat lucrurile în plata Domnului. Pentru că, de fapt, Traian Băsescu nu numai că ştia toate acestea, dar şi-a încurajat coteria să nu se amestece. Cu ce tupeu poate cineva să culpabilizeze Guvernul BULĂ-Boc de această potlogărie, de vreme ce tocmai în calitate de preşedinte săltăreţ a ţinut cu dinţii de acest guvern al sărăciei şi foamei, deşi avea posibilitatea să-l demită şi înlocuiască după ce Parlamentul l-a trântit prin moţiunea de cenzură?! Mai mult: rememorăm că, în repetate rânduri, Zeus-BĂSE a afirmat că-şi asumă tot ce face Guvernul, neprielnic demnităţii şi sănătăţii românilor, BULĂ-Boc. Şi încă: în repetate rânduri, Opoziţia, sindicatele, specialiştii în economie şi alte domenii socio-umane au atras public atenţia asupra modului absolut inacceptabil – economic, moral, spiritual, behaviorist – în care guvernul PDL foloseşte banul public, implicit aceste firme de stat. Degajat vaporeanul remarcă un lucru răs-blamat: anume, că în conducerile operative şi consiliile de administraţie ale firmelor de stat se află oameni impostori puşi pe criterii de fidelitate faţă de partid şi nu de competenţă irefutabilă, indivizi dubioşi aparţinând diferitelor găşti ale unor lideri pernicioşi ai PDL. Păi, cine este tătucul întronat al PDL?! Şi pentru cine au făcut campanie electorală aceste găşti obediente şi calpuzane din PDL – nu pentru matelot şi fiica sa EBA?! De altfel, ideea de a plasa oamenii supuşi partidului în aceste bănoase posturi, pentru a face politica partidului – adică a PD, nu a statului român – nu este nouă: ea este expusă lămurit şi cu făloşenie încă din anul 2005, de către proaspătul, atunci, preşedinte al PD, penibilul specialist în Drept neconstituţional, Emil Boc. Iar stupidul clarvăzător Băsescu şi-a asumat aidoma politica netrebnică a PDL – chiar dacă în calitate de preşedinte, ar fi trebuit, respectând Constituţia, să nu se mai implice în politica niciunui partid. Faptul că acum Zeus-BĂSE a ajuns la concluzia că trebuie făcută ordine în zona firmelor cu capital de stat nu înseamnă, însă, că, de acum înainte, PDL va schimba macazul. Putem fi siguri că s-au pus deja deoparte gologanii pentru viitoarea campanie electorală şi că aceia care au fost deja bine proptiţi în aceste firme nici nu vor da socoteală, nici nu vor ajunge pe drumuri: partidul va avea grijă de ei în continuare. Diriguitorii proceselor socio-economice româneşti obiectivează cu sârg constatarea lui T. Maiorescu: „Nu scopul sfinţeşte mijloacele, ci dimpotrivă, el dobândeşte însemnătate doar atunci când mijloacele necesare atingerii lui, izvorând dintr-un spirit nobil şi sublim, sunt de asemeni sublime şi nobile. Propus unui spirit josnic, scopul cel mai măreţ va fi târât în abjecţiune, iar de va fi atins, va trăda nimicnicia sumbră a mârşavului mijlocitor.” În orice caz, amânarea luării unor măsuri rodnice, nobile, raţionale, de relansare a vieţii socio-economică româneşti nu poate decât să ne doară, să ne provoace angoase insurmontabile. E posibil ca multor români încă nu le-a ajuns cuţitul la os – altfel nu-mi explic cum, după un sondaj de opinie şi după jalea care brăzdează România, PDL ar mai avea o susţinere de 17%…Avem la cârma României indivizi care diriguiesc prin fanfaronadă şi trufie, duşmănie şi înfometare, sărăcie şi ignoranţă. Vanitatea, orgoliul, dispreţul, iată ce ne macerează existenţa. Scapă-ne Doamne de rău!

Prof. univ. dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here