Zeci de vizite intime, acordate deţinuţilor din Penitenciarul Târgu-Jiu

1258

Câteva zeci de deţinuţi din totalul de peste 200 de persoane private de libertate, custodiate în prezent de Penitenciarul Târgu-Jiu, s-au putut bucura în primele şapte luni ale acestui an de partide de amor cu concubina ori soţia.

Potrivit ultimei situaţii prezentate de Penitenciarul Târgu-Jiu, de la 1 ianuarie şi până la 1 august 2019, conducerea unităţii a acordat un număr de 80 de vizite intime, fiecare având durata de 3 ore.„Pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: sunt condamnate definitiv și sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecății; există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți; nu au beneficiat de permisiunea de ieșire din penitenciar în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, în cazul persoanelor condamnate; nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată în cazul persoanelor condamnate, iar în cazul persoanelor arestate preventiv în cursul judecății în ultimele 30 de zile anterioare solicitării; participă activ la activități și programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă”, a declarat Lavinia Lupu, reprezentant al Penitenciarului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here