În cursul ultimei săptămâni, echipele de control din cadrul Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor din localitățile: Alimpești, Arcani, Bumbești-Jiu, Bumbești-Pițic, Logrești, Motru, Novaci, Runcu, Schela, Stănești, Stoina, Târgu-Jiu, Turburea, în domeniile alimentar și al sănătății şi bunăstării animalelor. Controalele efectuate au constat în: verificarea modului de asigurare a conformităţii cu cerințele prevăzute de legislaţia comunitară şi naţională în vigoare, în unități supuse supravegherii și controlului, în baza instrucţiunilor transmise de A.N.S.V.S.A., pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare şi a oricăror altor probleme de igienă și siguranță alimentară – 42 controale, având următoarele tematici principale: controale de verificare a modului de respectare a cerințelor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor la prelucrarea, prepararea, comercializarea, și consumul produselor alimentare în unitățile de alimentație publică, în unitățile de depozitare și comercializare; controale efectuate sub coordonarea prefectului județului Gorj, în scopul prevenirii și limitării răspândirii pandemiei de COVID-19; verificarea în vederea înregistrării sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor a unei piețe agro-alimentare de legume și fructe (Logrești). În timpul controalelor efectuate în această perioadă nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
I.M.