Zeci de unităţi alimentare, sub lupa inspectorilor sanitar-veterinari

485

În cursul săptămânii trecute, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor, în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Târgu-Jiu, Polovragi, Berleşti, Peştişani, Motru, Baia de Fier, Tismana, Novaci, Rovinari, Fărcăşeşti, Turceni, Brăneşti, Ţânţăreni, Borăscu, în vederea verificării conformităţii cu legislaţia în vigoare în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară, preparare, procesare, desfacere, transport şi valorificare a produselor alimentare, precum şi în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor. Astfel, s-au verificat 65 de magazine alimentare, o exploataţie non-profesională, o păstrăvărie, iar 11 unităţi nou-deschise au fost înregistrate sanitar-veterinar.
“În cursul controalelor organizate în această perioadă au fost constatate abateri de la respectarea legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care au fost sancţionate prin aplicarea a patru sancţiuni în valoare totală de 5.200 de lei, din care: două sancţiuni într-o păstrăvărie din Peştişani în valoare totală de 4.000 de lei pentru nerespectarea Ord. ANSVSA nr. 47/2005 privind regimul subproduselor nedestinate consumului uman şi depozitarea în locuri neavizate sanitar veterinar; o sancţiune de 600 de lei într-un magazin alimentar din Polovragi, pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; o sancţiune de 600 de lei într-o exploataţie non-profesională din Berleşti pentru deţinere de animale fără documente”, se arată în comunicatul transmis de conducerea DSVSA Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here