Zeci de școli din Gorj, pe lista de finanțare prin PNRR. Granturi de 200.000 de euro pentru reducerea abandonului școlar

4283

Peste 50 de unități de învățământ din județul Gorj au fost declarate eligibile pentru Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar, finanţat prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Vor fi acordate granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală pentru cel puțin 2.500 de unități de învățământ de stat, de nivel primar și gimnazial cu prioritate de intervenție ridicată.

Din lista celor 3.235 de școli eligibile, doar 2.500 vor beneficia de aceste granturi. Până la finalul lunii martie 2022, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare.
Sumele acordate vor fi folosite pentru mentoratul profesorilor, activități tip after-school, asigurarea consilierilor școlari, excursii, vizite la diferite instituții, sau activități între una sau mai multe școli. Banii nerambursabili vor merge și spre dotarea școlilor cu echipamente IT, amenajarea spațiilor de lectură sau a curții școlare și abonamente la platforme educaționale.

Lista școlilor din Gorj
În județul Gorj au fost identificate nu mai puțin de 53 de unități de învățământ vulnerabile din punct de vedere al abandonului școlar. Acestea figurează atât în mediul urban, cât și în cel rural.
Pe lista unităților de învățământ cu prioritate de intervenție ridicată se găsesc și două școli din municipiul Târgu-Jiu, respectiv Școala Gimnazială „Voievod Litovoi” și Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”, unde învață mulți copii de etnie romă. Pe această listă mai figurează școli gimnaziale din Polovragi, Scoarța, Cîlnic, Godinești, Jupânești, Mătăsari, precum și Școala Gimnazială nr. 3 din Rovinari.
Restul de unități de învățământ au fost identificate cu nivel de vulnerabilitate mediu în ceea ce privește abandonul școlar.

Termen de înscriere
Până pe 17 ianuarie, școlile sunt invitate să se înscrie în acest program cu finanțare din fonduri europene. Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității, și va fi implementat pe o durată de 3 ani.
Pot participa și școli care nu au fost incluse de Ministerul Educației în lista publicată deja. Toate declarațiile de intenție vor fi evaluate, urmând ca unitățile de învățământ preselectate să fie invitate să depună o propunere de proiect care va include, în mod obligatoriu, și o analiză de nevoi.
„Banii pot fi folosiți pentru programe pe care unitățile de învățământ le propun: școală după școală, ore remediale one-on-one sau în grup, evaluarea dificultăților de învățare, planuri individuale de învățare, sprijin colegial între elevi, cercuri școlare, consiliere și orientare școlară, mediere, Programe „A 2-a Șansă”, activități outdoor, terapie prin artă, dezvoltare de materiale educaționale, comunități de practică, coaching, leadership, participare la cursuri specifice de formare continuă, parteneriate cu alte entități din mediu public-privat, acordarea de subvenții pentru susținerea elevilor în finalizarea învățământului gimnazial, susținerea colaborării cu părinții (inclusiv educație parentală), activități de dezvoltare a climatului pozitiv în școală, acțiuni de combaterea violenței, acțiuni anti-bullying, excursii, tabere, festivaluri, evenimente educaționale, activități nonformale, activități culturale comunitare, sportive, parteneriate cu alte școli, educație pentru sănătate, activități de networking școlar, și orice altă soluție fezabilă la nivel local”, au precizat reprezentanții Ministerului Educației.
Școlile care vor beneficia de fonduri vor fi stabilite, în această lună, prin ordin de ministru.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here