Amenzi de peste un milion de lei au fost date în acest an patronilor care plăteau oameni la negru. Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată și Compartimentului Control Relații de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat în total 854 de controale. Dintre acestea, 762 controale au avut ca obiectiv identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată.
Pentru neregulile constatate s-au aplicat 473 de sancțiuni contravenționale, dintre care 470 amenzi în valoare totală de 3.100.000 lei și trei avertismente. Cu ocazia acestor controale au fost depistate 65 de persoane care prestau muncă nedeclarată. „S-a luat măsura sancționării contravenționale împotriva unui număr de 44 de angajatori care utilizau munca nedeclarată în cuantum total de 1.160.000 lei”, a anunțat ITM Gorj
Controalele au fost efectuate atât în baza graficelor lunare aprobate, cât și ca urmare a campaniilor naționale organizate de Inspecția Muncii, precum și a petițiilor adresate direct Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj sau redirecționate spre competentă verificare de către alte instituții.
„Acțiunile de control au avut, de regulă, un caracter inopinat și s-au desfășurat atât în timpul programului de lucru, dar și în timpul nopții, în intervalul orar 22-06, în funcție de obiectul de activitate al societăților supuse controlului, precum și în zilele de sâmbătă și duminică. Principalul obiectiv al acțiunilor de control a fost identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare și luarea măsurilor ce se impun pentru respectarea de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, în scopul diminuării consecințelor sociale și economice negative ale acestui fenomen. Unul din aspectele urmărite în timpul controalelor a fost existența și respectarea clauzelor contractelor individuale de muncă. S-a verificat respectarea dispozițiilor Codului Muncii – Legea 53/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare referitoare la garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, acordarea zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, timpul de muncă şi de odihnă, acordarea concediului de odihnă, acordarea sporurilor pentru munca suplimentară sau pentru munca de noapte”, a transmis George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.
I.I.