Zeci de oameni sunt amendați zilnic! Comunicat IPJ Gorj

1167

Poliţiştii gorjeni sunt în continuare la datorie pentru prevenirea răspândirii şi combaterea infectării cu coronavirus, acționând zilnic împreună cu reprezentanți ai altor structuri M.A.I.,  în vederea limitării răspândirii COVID-19.

Ca urmare a abaterilor constatate în perioada 15-17 noiembrie a.c., poliţiştii au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei.

Obiectivul principal al acțiunilor a fost reprezentat de urmărirea respectării de către persoane/operatorii economici a prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în cazul organizării de activități în spațiul public/privat/închis, pentru care au fost instituite anumite interdicții sau restricții, precum și pentru nerespectarea interdicțiilor privind libera circulație.

 

Având în vedere noile măsuri, aplicabile începând cu 25 octombrie a.c., activitățile polițiștilor integrează verificarea respectării prevederilor referitoare la portul măștii de protecție, respectarea interdicției de circulație, a programului de funcționare al operatorilor economici, restaurantelor, cafenelelor, precum și respectarea obligației persoanelor de a face dovada, în condițiile date, a dovezii de vaccinare sau trecere prin boală.

Reamintim faptul că a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00—05:00, cu următoarele excepții:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

– deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;

Nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează conform Legii 55/2020, cu amenda între 500 și 2.500 de lei. De asemenea, cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la interdicția de circulație a persoanelor.

De asemenea, au fost desfășurate și activităţi de relaţionare cu agenții economici, în vederea transmiterii recomandărilor preventive, cu privire la normele de protecție sanitară, necesar a fi respectate pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

În ceea ce privește încălcarea obligației de a prezenta Certificatul Verde, amenda este între 1.000 și 5.000 de lei, pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice care nu respectă obligația de verificare a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, sancțiunea este amenda între 2.000 de lei și 10.000 de lei.

Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here