Zeci de mii de articole pirotehnice, confiscate de poliţiştii gorjeni

380

În mai puţin de două luni de zile, poliţiştii gorjeni au confiscat peste 74.000 de produse pirotehnice de la persoane fizice şi juridice.  La nivel naţional, în aceeaşi perioadă au fost confiscate peste cinci milioane de articole pirotehnice.

În perioada 17.11.2014 – 07.01.2015, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au desfăşurat acţiuni punctuale privind prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice. Cu această ocazie, oamenii legii au constatat un număr de 31 infracţiuni şi au confiscat cantitatea de 74.447 produse pirotehnice.

Peste 5 milioane de artificii şi petarde, confiscate la nivel naţional
La nivel naţional, în cadrul acţiunii „Foc de artificii”, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică din I.G.P.R., poliţiştii au efectuat, în perioada 17 noiembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice. De asemenea, echipele de control au acţionat în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru descoperirea celor care încalcă prevederile legale din acest domeniu. Astfel, în perioada de derulare a acestei acţiuni, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, poliţiştii au participat la 1.750 de activităţi de control, în urma cărora au fost constatate 1.356 de infracţiuni, de comiterea cărora sunt bănuite 1.300 de persoane. Poliţiştii au confiscat, în timpul celor aproape două luni de acţiuni, 5.209.325 de articole pirotehnice, masa acestora fiind de aproape 25 de tone. De asemenea, au aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 65.100 de lei.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here