Zeci de lucrări de pictură și grafică, înscrise la prima ediție a concursului ,,Emancipare”

1336

Zeci de cursanți ai școlilor populare de arte din mai multe județe ale țării și-au înscris lucrările la Concursul Național de Pictură și Grafică ,,Emancipare”, organizat de Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu. Câștigătorii vor fi anunțați joi, 29 aprilie, în cadrul unei festivități de premiere ce se va desfășura la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, unde va avea loc și vernisajul expoziției lucrărilor înscrise în concurs.

Concursul Național de Pictură și Grafică ”Emancipare” se află la prima ediție și face parte din seria de activități dedicate împlinirii a 200 de ani de la Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. Concursul se adresează, în exclusivitate, cursanților școlilor populare de arte și meserii sau centrelor culturale din întreaga țară și este împărțit pe două secțiuni. Secțiunea I se adresează cursanților de la disciplina pictură, iar Secțiunea a II-a se adresează cursanților de la disciplina grafică. În cadrul secțiunii ”Pictură” există trei categorii de vârstă, iar în cadrul secțiunii ”Grafică” două categorii de vârstă. ”Cursanții școlilor populare de arte și-au putut înscrie lucrările în competiție până pe 23 aprilie. Au fost trimise peste 50 de lucrări, din 14 județe: Alba, Argeș, Botoșani, Brăila, București, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș și Gorj. Jurizarea Concursului Național de Pictură și Grafică ”Emancipare”, ediția I, este programată în perioada 27-28 aprilie 2021. Juriul concursului este alcătuit din personalități în domeniul artelor plastice, care, prin valoare și competență profesională, vor garanta corectitudinea clasamentului. Vernisajul expoziţiei şi festivitatea de premiere se vor desfășura în data de 29 aprilie, ora 12.00, la Muzeul Județean Gorj <<Alexandru Ștefulescu>>”, a anunțat Anamaria Alionescu, purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu. ”În perioada 29 aprilie – 14 mai 2021, lucrările vor fi expuse la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Accesul în expoziție și vizitarea acesteia impun purtarea măștii și respectarea regulilor de distanțare determinate de situația epidemiologică actuală. Lucrările premiate se înregistrează în patrimoniul Şcolii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, în scopul realizării unor albume sau/şi expoziţii. Proiectul nostru urmărește promovarea iubitorilor de pictură și grafică, precum și valorificarea talentului și a capacității creatoare a acestora”, a mai precizat aceasta.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.