Zeci de gorjeni, sancţionaţi de jandarmi de Rusalii

398

Consumul de alcool în locuri publice, refuzul de a se legitima, vânzarea de produse fără a afişa preţurile, gesturile obscene sau tulburarea ordinii şi liniştii publice le-au adus mai multor gorjeni, de Rusalii, amenzi sau avertismente din partea jandarmilor.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj au asigurat, în perioada 23-24 iunie, ordinea publică pe timpul manifestărilor cultural-artistice şi religioase desfăşurate în judeţul Gorj cu prilejul Rusaliilor. În cursul acestor două zile, jandarmii au constatat şi sancţionat, cu amendă sau avertisment, mai multe fapte de natură contravenţională. Astfel, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Motru, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei deoarece a tulburat liniştea locuitorilor dintr-un bloc din localitate, iar un tânăr de 28 de ani, din Bumbeşti-Jiu, s-a ales cu o amendă în valoare de 200 lei deoarece a refuzat să dea relaţii pentru stabilirea identităţii sale sau să se legitimeze cu actul de identitate la cererea justificată a patrulei de jandarmi. Printre cei sancţionaţi de jandarmi se mai numără şi doi tineri, în vârstă de 21, respectiv 27 de ani, din judeţul Prahova. Aceştia au primit câte o amendă în valoare de 500 lei după ce au fost prinşi în timp ce comercializau pe o stradă din Turceni mai multe produse, fără a avea afişate preţurile. Din acelaşi motiv au mai fost sancţionate contravenţional, cu amendă în valoare a câte 500 lei, alte cinci persoane, una din Gorj, două din Mehedinţi şi două din Galaţi. Cu amendă s-au mai ales o tânără de 24 de ani, din Bumbeşti-Jiu, care a tulburat liniştea locatarilor prin strigăte şi larmă, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Turceni, care a adresat cuvinte şi expresii jignitoare mai multor persoane şi a refuzat să dea relaţii cu privire la stabilirea identităţii sale, doi adolescenţi de 16, respectiv 17 ani, care de asemenea au refuzat să se legitimeze, precum şi un tânăr de 24 de ani, din Bumbeşti-Jiu, care a săvârşit în public gesturi obscene, provocând indignarea mai multor persoane care participau la sărbătoarea „Zilelor Rusaliilor” din Alimpeşti. Alte trei amenzi în valoare a câte 300 lei au fost aplicate unor localnici din comuna Cătunele, prinşi în timp ce pescuiau cu ajutorul unor undiţe fixe pe un lac natural din Lupoiţa, fără a poseda permis sau autorizaţie de pescuit.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here