Zeci de elevi, premiați la Peștișani, la concursul ”Brâncuși – Omul Infinitului”

981

Vineri, la Peștișani, a avut loc premierea a 40 de elevi care s-au remarcat prin lucrările deosebite pe care le-au înscris în concursul ”Brâncuși – Omul Infinitului”, competiție lansată pe 19 februarie la împlinirea a 148 de ani de la nașterea marelui sculptor, în cadrul evenimentului intitulat ”Omagiu lui Brâncuși, acasă, la Peștișani”.

”Ne-am bucurat să putem să susținem într-o mică măsură elevii Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani prin acordarea de către DiscoverPeștișani a patru premii speciale în cadrul concursului ”Brâncuși – Omul Infinitului”. Cu bucurie am aflat că la concurs au participat 92 de elevi, individual sau pe echipaje, și au realizat 42 de lucrări. Primăria și Consiliul Local Peștișani au acordat premii elevilor câștigători pentru locurile I, II și III iar DiscoverPeștișani a acordat 4 premii speciale la secțiunea Creație Plastică, concursul desfășurându-se atât pentru clasele de gimnaziu cât și pentru cele de liceu. Felicitări elevilor și cadrelor didactice implicate!”, au transmis autoritățile locale.
Concursul a constituit un omagiu adus geniului lui ”Brâncuși – Omul Infinitului”, scopul fiind acela de a identifica, stimula și valorifica potențialul creativ al elevilor, pasionați de operele lui Brâncuși. Competiția s-a derulat pe trei secțiuni: Creație plastică – desene, machete; Eseuri după un aforism al lui Brâncuși; Concurs de cultură generală despre viața și opera lui Brâncuși, pe echipaje.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here