Zeci de camere video, la Stejari

1230

Comuna Stejari va fi împânzită în perioada următoare de zeci de camere de supraveghere video, primarul Robert Păiuși luând decizia de montare a acestora, după ce și-a dat seama că în lipsa lor nu poate să îi potolească pe cei care aruncă gunoaie la întâmplare sau creează scandaluri. Chiar în noaptea de Înviere nu mai puțin de zece tineri din localitate s-au luat la bătaie și au ajuns în spatele gratiilor, acesta fiind doar ultimul dintre scandalurile de aici. Primarul vrea să monitorizeze în special intersecțiile, dar și locurile mai retrase, acolo unde sătenii obișnuiesc să meargă să arunce gunoaiele la voia întâmplării. Ca să îi depisteze pe aceștia și să îi amendeze, edilul are nevoie de dovezi, iar înregistrările video îi vor fi de mare folos în acest sens. În plus, Păiuși speră să îi descopere și pe acei localnici care umblă la robinetele din rețeaua publică de alimentare cu apă și reglează presiunea după cum cred ei de cuviință, generând probleme în buna funcționare a rețelei. Primarul mai are în vedere și baza sportivă din localitate unde tribunele sau gardul sunt distruse de cei care vin să bată mingea aici, dar în loc să joace fotbal vandalizează lucruri care apoi trebuie reparate cu bani de la buget. Investiția în sistemul de supraveghere video este estimată la circa 25.000 de euro și va fi suportată din bugetul local. O parte din bani ar putea fi recuperați ulterior din amenzile ce le vor fi aplicate celor sancționați cu ajutorul imaginilor video provenite de la sistemul de monitorizare din localitate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here