Zeci de angajați ELCFU din CE Oltenia au primit decizii de pensionare

4831

* Nu pot fi înlocuiți decât cu oameni calificați și autorizați

După bătaia de joc de care au avut parte câțiva angajați ai CE Oltenia care au primit decizii de pensionare, decizii pe care, apoi, casele de pensii le-au anulat, o întâlnire a senatorului Ion Iordache cu șeful CNPP, Daniel Baciu, în august, a rezolvat situația. În sensul că funcționarii caselor de pensii au primit dezlegare POLITICĂ să dea drumul deciziilor de pensionare, fiindcă angajații ELCFU lucrează în producție, iar conform Legii 197, aceștia beneficiază de cei 13 ani de reducere a vârstei de pensionare dacă au lucrat cel puțin 25 de ani în producție.

40 de pensionări în 21 de zile
Iată că, de la 1 septembrie, până ieri, au primit decizii de pensionare 40 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, de la ELCFU. Bineînțeles, se prefigurează deja o situație de-a dreptul disperată în acest sector.
Nu mai sunt oameni care să muncească și, chiar dacă s-ar face angajări, e nevoie de personal specializat și autorizat. ,,E foarte greu și de găsit alți oameni. Să poată fi angajați, trebuie să aibă anumite calificări specifice, adică manevrant vagoane, șef manevră, acari, și să dețină autorizație AFER (autorizație de lucru în căile ferate industriale). Școlarizarea unor oameni noi trebuia făcută cu vreo 3-4 ani în urmă, dar nu s-a făcut nimic. Nu știm cât o s-o mai ducem așa, fiindcă oamenii abia așteaptă să se pensioneze, deși vor avea în jur de doar 4.000 lunar. Unii se mai lasă convinși să se reangajeze, dar nu mulți”, spun salariații care au rămas în sector.
M.C.H.

2 COMENTARII

  1. Un lucru bun, că au fost pensionați lucrătorii de la ELCFU, din cadrul CE Oltenia.
    Dar, legea nu a fost schimbată sau modificată acum.
    Deci nepriceperea și neprofesionalismul celor de la Casele de Pensii Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea,…, ne arată că nu mai trebuie să avem încredere în acești oameni.
    Trimiteții măcar o lună să lucreze în Carierele de cărbune și pe urmă puneții să verifice dosarele oamenilor.
    Nu am crezut vreodată, că în România, există așa oameni incapabili, de la directori până la cei ce verifică și hotărăsc soarta oamenilor.
    Dați-vă demisia de onoare toți, dar absolut toți directorii de la Casele de Pensii, împreună cu Președintele de la Casa de Pensii Centrale.
    Nu uitați dragi mineri și energeticieni, la alegerile din 2024, cine și-a bătut joc de dumneavoastră!
    Nu uitați!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.