Zece din zece! Cursa pentru promovare continuă pentru handbaliste

1287

CSM Târgu Jiu nu a avut rival nici în cadrul Turneului 3 de la Târgu Jiu. Pe rând, fetele antrenate de Liviu Andrieş şi Andrei Enache au trecut de CSU Reşiţa (32-23), Gloria Bistriţa (30-27) şi CNE Sfântu Gheorghe (44-27). Aşa cum o arată şi scorurile, handbalistele din Gorj au avut probleme doar în meciul cu trupa din Bistriţa, unul extrem de tensionat, tranşat în a doua repriză de formaţia gazdă. A fost şi o partidă la capătul căreia antrenorul Liviu Andrieş s-a ales cu o suspendare curioasă. Din păcate, singurul minus al întrecerii poate fi considerat accindentarea Mihaelei Obedeanu, suspectă de ruptură de ligamente. Fetele vor avea acum o binemeritată pauză. În aprilie, urmează un nou turneu foarte important.
“Ne-am îndeplinit obiectivul, am obţinut trei victorii. E clar că a fost şi o îmbunătăţire a jocului, trebuie să fim realişti. Faţă de turneul precedent, am avut o altă prestaţie şi o altă exprimare în joc. Ţin să felicit fetele pentru efortul depus. După primele estimări, Mihaela Obedeanu are ruptură de ligamente. Va consulta un medic specialist, noi sperăm că nu va fi acest diagnostic. Dacă este, sezonul pentru ea s-a încheiat şi vom pierde un om de bază. Cristina Predoi şi Anna Ivanenko vor reveni pentru turneul de la Deva, şi atunci vom avea mai multe soluţii la linia de 9 metri. Din păcate, în urma ultimului joc cu Bistriţa, s-a autosesizat cineva din Federaţie şi mi-a făcut raport. Nu ştiu exact motivul, dar în urma acelui raport s-a întrunit Comisia de Disciplină foarte urgent şi am primit o etapă de suspendare. Nu ştiu motivele şi nu vreau să comentez, dar mi s-a adus acest lucru la cunoştiinţă şi l-am respectat. Următorul turneu este în 9-11 aprilie. E clar că fetele vor avea o săptămână de pauză şi de refacere, după care vom începe pregătirea pentru ultimul turneu. Va fi un turneu foarte greu, dar plecăm cu mari speranţe şi cred că fetele vor fi la fel de motivate ca la toate jocurile”, a declarat Andrieş. Trupa gorjeană are acum 10 victorii la rând şi este favorită pentru câştigarea seriei. Totuşi, fetele noastre nu-şi permit să se relaxeze pentru că meciurile grele abia acum încep. “Am reuşit să ajungem la zece meciuri fără înfrângere. S-au întâmplat lucrurile după cum credeam şi cum declaram, am reuşit să ne impunem. Asta ne dă încredere ca să fim pregătiţi pentru ultimul turneu, unde, cu siguranţă, meciul cel mai important va fi cel cu Deva. Fetele sunt libere să petreacă în limitele distanţării sociale. E normal să te bucuri când ai de ce şi să fii trist când sunt motive. E important să jucăm, să creştem frumos şi să demonstrăm că suntem o familie. Sper să-şi revină cât mai repede toate fetele accidentate”, a spus şi expertul secţiei, Dan Ilieş.

Cea mai bună marcatoare a ultimului meci a fost Irina Neacşu. Interul CSM-ului a lovit de 10 ori şi este convinsă că echipa poate obţine promovarea în acest an. “Am muncit mult pentru acest turneu, ne-am antrenat, ne-am dorit toate victoriile şi sunt bucuroasă că am jucat un handbal bun. Cu siguranţă, avem şi lucruri de îmbunătăţit. Vom lucra la ele în perioada următoare şi la turneul din aprilie sper să avem numai victorii. Este nevoie de multă muncă pentru a termina neînvinse seria, am avut şi meciuri grele, fiecare meci a fost important şi am încercat să jucăm cel mai bun handbal al nostru cu fiecare adversar. Credem în promovare şi sperăm să ne bucurăm, împreună, la finalul anului de acest rezultat”, a spus handbalista. CSM Târgu Jiu mai are de disputat două meciuri în Seria B.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here