România este o ţară săracă, mult prea săracă pentru a-şi valorifica potenţialul. De la Glogova până la Tismana sau Peştişani, există numeroase locaţii mirifice pe care se poate face comerţ de anvergură mondială. La Glogova, pe malul Motrului, în cele 6-7 hectare de izlaz comunal unde vitele nu mai pasc pentru că nu mai sunt, deoarece nu mai există ţăranii decât în acte, majoritatea fiind plecaţi să facă bani afară, a existat odată un investitor turc care s-a ocupat de prelucrarea lemnului.
Autorităţile gorjene au început să viseze la fabrică de brichete de rumeguş, la fabrici de mobilă şi de termopane pe lemn. De toate acestea s-a ales praful şi nici americanii nu au mai venit să-şi facă un sat de vacanţă aşa cum încercaseră prin 2007-2008. La Padeş, zăvoiul de la Câmpia Soarelui are şi el tot cam aşa, între 6 şi 10 hectare şi este o excelentă locaţie pentru construirea unui teren de golf, având cursuri şi ochiuri de apă, zonă de pădure şi luminişuri extraordinare, aşezate taman la baza muntelui, acolo de unde zăpada face cu ochiul până la jumătatea lunii mai. Frumuseţea locului şi deschiderea Piscului Cloşanilor este unică în ţară şi probabil în Europa, ca să nu mai vorbim de calitatea aerului şi de încărcătura energetică pozitivă a unei zone excelent ozonate. Dar cine să investească într-o asemenea zonă de moment ce autorităţile se precipită cu atenţiile şi cu masa chiar şi atunci când au musafiri nişte personalităţi elevate, cum sunt membrii Ligii Culturale Fii Gorjului. Ei ar putea fi ambasadorii internaţionali ai României, apţi să-i aducă pe investitori în asemenea zone. La Tismana şi Peştişani, sunt de asemenea locaţii a căror descriere este greu de făcut doar în cuvinte. Ce păcat însă că acest uriaş potenţial investiţional turistic şi economic mai trebuie să aştepte probabil la fel de mult ca osemintele lui Brâncuşi într-un cimitir din Paris. Este un fel de blestem. O anatemă asupra Gorjului, un judeţ în care perspectiva sărăciei pare mult mai apropiată acum când politicienii se bat pentru viitorul mandat, sindicaliştii se omoară pentru puterea confiscată iar oamenii de afaceri au şi ei segregarea lor, urmând culorile politice, fără să ştie că spectrul solar este infinit tocmai pentru că le conjugă, nu le separă. Între roşu şi oranj ar putea sta galbenul, însă, din nefericire, toţi politicienii au atâta negură în suflet încât nu li se mai luminează de conştiinţă naţională. Putem spune cu mâna pe suflet că nu s-a cunoscut lipsa lui Dan Ilie Morega, într-o zi sfântă de duminică, chiar dacă el era reprezentantul oficial şi fără culoare care ar fi trebuit să fie staroste pe Câmpia Soarelui de la Padeş. În locul lui a rămas o coroană care, pentru că a fost depusă anticipat, într-o sâmbătă, se şi ofilise până duminică la ora prânzului.
Constantin Bunilă
