Zăpadă la munte!

571

Chiar dacă ieri a fost o zi în care termometrele au arătat și peste 30 de grade Celsius, la munte, în zona Rânca, a fost mult mai frig, iar zăpada de pe creste măsura în unele locuri și trei metri. În timp ce la baza muntelui era o vreme numai bună de plajă, dincolo de bariera care limitează deplasarea turiștilor pe Transalpina zăpada era la ea acasă, iar cei care au venit aici la o plimbare au avut ocazia să constate că iarna încă nu se dă dusă. “Ne-au spus niște drumari că nu putem trece dincolo de barieră ca să mergem mai departe pentru că zăpada ar avea și trei metri grosime. Nu am ajuns acolo ca să vedem cum este, dar e clar că e foarte frig în comparație cu restul țării. O să revenim aici pentru că vrem să vedem Transalpina cât de curând”, au spus niște tineri veniți din Pitești. De aseară, vremea urma însă să se schimbe, meteorologii anunțând ploi și vijelii în cea mai mare parte a țării, inclusiv la noi în județ.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here