Weekend de foc pentru pompierii gorjeni

1310

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, în jurul orei 08.15, la o casă din satul Măceșu, care aparține de orașul Târgu-Cărbunești. ,,La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și o autospecială din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul orașului Târgu-Cărbunești, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta în interiorul locuinței la un perete construit din grinzi de lemn. Pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. A ars peretele din interiorul locuinței pe o suprafață de aproximativ doi metri. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloace de încălzire”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. În perioada 31 ianuarie 2020- 3 februarie 2020, echipajele ISU Gorj au intervenit la 79 situații de urgență: 54 de intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență și prim ajutor calificat, trei incendii, un accident rutier și 21 de incendii de vegetație uscată.

Incendiu și în comuna Drăguțești
În noaptea de duminică spre luni, un alt incendiu a izbucnit la o casă din comuna Drăguțești, în satul Iași de Gorj. La fața locului au fost trimise două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta violent la acoperișul locuinței, cu posibilitate de propagare. ,,Pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, fiind salvată în mare parte locuința și contrucțiile învecinate. A ars acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 35 de metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă efectul termic produs de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile”, a mai declarat Florin Chisim.

21 incendii de vegetație uscată
De vineri, până duminică, au fost înregistrate 21 de incendii de vegetație uscată, în municipiul Motru, orașul Tismana, comunele Borăscu, Albeni, Stejari, Crușet, Căpreni, Alimpești, Dănești, Vladimir, Tânțăreni, Mătăsari, Scoarța, Jupânești, Berlești și Câlnic.
Peste 110 hectare de vegetație uscată au fost mistuite de flăcări. Reprezentanții ISU Gorj fac un apel pentru a-i determina pe cetăţeni să renunţe la igienizarea terenurilor prin incendiere.
Aceștia trebuie să știe că arderile de vegetaţie sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor legale se sancţionează cu amenzi de până la 2.500 de lei.
Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se efectuează numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă constituit la nivelul autorităţilor publice locale sau persoana desemnată în acest sens şi cu respectarea următoarelor reguli şi măsuri pentru utilizarea focului deschis.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.