Weekend complicat pentru jandarmii din Gorj

1002

Jandarmii din județ sunt planificați în numeroase misiuni în acest weekend aglomerat pentru că sunt organizate multe evenimente publice.
În perioada 24-25 iunie a.c., jandarmii gorjeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică a participanților la manifestările publice organizate în județul Gorj, astfel:
– în 24 iunie, între orele 14.00-24.00 la Festivalul RomânIA Autentică din satul Hobița – punctul Poiana Mare din comuna Peștișani. La acest eveniment public vom fi sprijiniți și de colegi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ,,Frații Buzești” Craiova.
– în 24 iunie, începând cu ora 19.00, la Stadionul ,,Constantina Diță” din Municipiul Târgu-Jiu la evenimentul cultural ,,Tradiție și libertate. Lumina lui Hristos în straiele românești”.
– în 24 iunie, între orele 15.00-23.00, în comuna Negomir, satul Artanu, la manifestarea cultural tradițională ,,Floarea Teiului”.
– în 24 și 25 iunie, la Zilele Comunei Dănești organizate în satul Dănești

”Recomandăm participanților la aceste manifestări publice, să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice fel iar dacă observă persoane care au un comportament antisocial, să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică.
Concomitent cu misiunile de ordine publică planificate, vor fi asigurate şi măsuri specifice de pază şi protecţie instituţională la obiectivele aflate în responsabilitatea jandarmilor gorjeni.
Jandarmii montani din Rânca, Runcu și Tismana vor acționa pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor dacă aceștia se află în dificultate în zona montană.
În această perioadă vom continua și acțiunile pentru protejarea fondului piscicol în zona habitatelor piscicole naturale din județul Gorj.
Reamintim cetăţenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei Gorj prin apelarea numărului unic de urgențe 112 sau pot sesiza în mod direct celui mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia impune”, transmite Jandarmeria Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here