Week-end cu trei incendii în Gorj

555

În perioada 23 – 25 octombrie, pompierii gorjeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a trei incendii, două izbucnite la anexe gospodăreşti, iar unul la un autoturism. Din fericire, toate cele trei incendii s-au soldat doar cu pagube materiale.

O primă solicitare pentru stingerea unui incendiu a venit, vineri, din Motru, unde un autoturism a fost cuprins de flăcări din cauza unui cablu electric defect. „Un echipaj de stins incendii din cadrul Detaşamentului Motru a intervenit vineri, 23 octombrie 2015, în municipiul Motru, Aleea Carol Davila, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Au ars aproximativ 75 % din elementele combustibile ale bordului autoturismului. Cauza probabilă a incendiului este efectul termic al curentului electric, apărut la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător”, a anunţat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.

incendiu (2)Anexe distruse de flăcări la Turcineşti şi Novaci
Un alt incendiu a izbucnit, sâmbătă, la o anexă gospodărească din satul Turcineşti. Din cauza distanţei mici, incendiul s-a extins şi la garajul unui vecin al proprietarului anexei. Incendiul a fost stins de un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, însă anexa gospodărească construită din lemn a ars pe o suprafaţă de aproximativ 24 mp. Şi garajul vecinului a fost afectat de incendiu, arzând circa 10 ml astereală. Potrivit reprezentanţilor ISU Gorj, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis în spaţiu închis, lăsat nesupravegheat.

incendiu (1)Cel de-al treilea incendiu a izbucnit duminică, în satul Schela din Novaci, la o anexă gospodărească, din cauza unui scurtcircuit electric. Pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Novaci, însă până ca acestea să-şi ducă misiunea la bun sfârşit au ars acoperişul anexei gospodăreşti, material lemnos şi mai multe obiecte de mobilier aflate în anexa gospodărească.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here