Weber vrea să afle adevărul despre PNRR

1017
Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, solicită premierului și ministrului Fondurilor Europene să informeze urgent opinia publică cu privire la stadiul real al Planului Național de Redresare și Reziliență.
„Așa cum ne-am obișnuit deja, orice revocare a unui ministru vine la pachet cu o mărturisire. Dacă la precedenta revocare a fost dezvăluită manipularea datelor referitoare la pandemie în scop electoral, recent revocatul ministru al Finanțelor a aruncat bomba: Guvernul Cîțu a cerut oficial, încă din 15 iunie, o nouă amânare a depunerii PNRR!
În timp ce 17 țări europene au deja planurile aprobate, urmând să încaseze primele sume, România se află la cheremul neputinței și incompetenței guvernului Cîțu. PNRR este un proiect mult prea important pentru a fi manipulat după cum vor guvernanții, motiv pentru care le solicit premierului și ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene să informeze urgent opinia publică cu privire la stadiul real al Planului Național de Redresare și Reziliență!”, a spus Weber.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.