Weber nu dă curs provocării lansate de Vîlceanu

731

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, nici nu vrea să audă de provocarea lansată în spațiul public de liderul PNL Gorj, Dan Vîlceanu. „Nu am timp de așa ceva”, spune Weber, după ce colegul său din Parlament l-a invitat la o dezbatere televizată pe tema Complexului Energetic Oltenia.
Acum, în precampania pentru alegerile parlamentare, minerii sunt din nou în atenția politicienilor. „Îl provoc pe liderul PSD Gorj, Mihai Weber, la o dezbatere televizată, în care fiecare să dovedească măsurile luate în sprijinul Complexului Energetic Oltenia și al salariaților. Ultima minciună a PSD Gorj este cea referitoare la votarea în Camera Deputaților a unui proiect privind acordarea condițiilor deosebite pentru salariații din zona Turceni”, a transmis Vîlceanu, prin intermediul unui comunicat de presă.
Răspunsul lui Weber nu a întârziat să apară. „Nu am timp și nu e normal să-l las pe Vîlceanu să îmi facă mie agenda. Am lucruri mult mai importante de făcut în perioada asta. Ce să spună în dezbatere? Să se oprească, pentru că nu are rost, adică să nu devină și mai mic decât este. Chestiile astea nu țin. Ce să-i spun domnului Vîlceanu, că nu a învățat în patru ani de zile că abținerea înseamnă un vot și că nu a sprijinit proiectul respectiv, pentru că nu a participat la vot, și câte alte proiecte… Concret, nu a făcut nimic”, a transmis, la un post local de radio, deputatul Mihai Weber.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here