Weber, în turneu electoral la Crasna

408

Mihai Weber, candidat al Uniunii Social Liberale pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor, şi-a continuat turneul electoral, marţi, sub sloganul “Alegem împreună!”, în comuna gorjeană Crasna.

Începând cu ora 11.00, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi de echipa de campanie, care a împărţit materiale electorale, Weber a parcurs pas cu pas satele Ungureni şi Dumbrăveni, fiind întâmpinat la porţile gospodăriilor de către localnici, cu bucurie şi încredere. Aceştia i-au prezentat viitorului deputat de Gorj pe Colegiul 2 principalele lor nemulţumiri, în special legate de fosta guvernare PDL. “Ne-au tăiat din salarii, din pensii, în general din venituri… Ne-au împovărat cu dări tot mai mari, ne-au lăsat fără locuri de muncă…Iar acum au impresia că, dacă şi-au schimbat numele, culoarea şi sigla, ne păcălesc pe noi. Prea ne-au luat de proşti. Eu nu ştiu cum mai îndrăznesc să vină în faţa noastră cu promisiuni. Numai minciuni spun. Doar ştim şi noi că cei de la ARD sunt tot PDL şi tot ai lui Băsescu sunt…”, şi-a spus of-ul unul dintre localnicii din Crasna. Candidatul Uniunii Social Liberale pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor le-a precizat localnicilor că, dacă USL va avea majoritate în Parlament (aşa cum, de altfel, o indică sondajele de opinie), va forma Guvernul, iar noua guvernare USL va pune în practică Programul de guvernare 2012-2016, intitulat “România puternică”, ce are prevederi foarte clare menite să ducă la îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor. Locuitorii din Crasna l-au asigurat pe Mihai Weber de toată încrederea şi sprijinul lor şi, de asemenea, că îi vor da votul lor pe 9 decembrie.
C.P.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.