Watson a primit cetăţenia, dar prea târziu!

641

Fostul component al Energiei, Giordan Watson (31 de ani), a primit, joi, cetățenia română. Fundaşul american poate evolua acum pentru naţionala noastră de baschet, dar nu o va face la EuroBasket 2017. Delegaţia “tricolorilor” a trimis deja lotul cu sportivii care vor evolua la campionatul european, dar pașaportul lui Watson a sosit prea târziu. Americanul, care a cucerit Cupa României şi bronzul în Eurochallenge şi Liga Naţională alături de Energia, a revenit în campionatul intern, şi va evolua la campioana U-Banca Transilvania Cluj. “Vreau să iau parte la construirea unei echipe puternice în România și în Champions League. Cred că liga din România va fi puțin diferită acum, cu schimbările de regulament. Noile reglementări ajută jucătorii români să aibă mai multă experiență de joc, să prindă minute. Cred că baschetul crește de la an la an în România și sunt încântat de acest nou episod din cariera mea”, a declarat Watson la întoarcerea în ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.