Vreme rea în weekend!

284

Meteorologii au emis noi avertizări de vreme rea, pentru acest sfârşit de săptămână. Astfel, în intervalul 29 iunie, ora 11:30 – 30 iunie, ora 06, în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, nordul Munteniei și zona montană și deluroasă a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină.
Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În jumătatea de nord a Moldovei, zona Carpaților Orientali, local în Maramureș și în sud-estul Transilvaniei temporar va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…70 l/mp.

Un alt cod galben este valabil în perioada 30 iunie, ora 06 – 01 iulie, o6:00 şi vizează cantități însemnate de apă, instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei și Maramureșului, precum și în jumătatea de nord a Munteniei și în zona montană a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat grindină.
Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here