Vreme bună la Festivalul Sarmalelor și Piftiilor, în plin cod portocaliu!

517

Programat de mai mult timp să aibă loc în ultima duminică din septembrie, Festivalul Sarmalelor și Piftiilor de anul acesta a trecut cu brio prin codul portocaliu sub care care s-a aflat județul nostru la final de săptămână.

Chiar dacă prognozele meteo nu erau favorabile și lucrurile păreau să nu meargă așa cum ar fi trebuit, mai ales că duminică dimineața ploua puternic, spre prânz, când trebuiau puse ceaunele la foc, totul s-a schimbat în bine și organizatorii au putut răsufla ușurați. Soarele blând de toamnă și-a făcut și el apariția pe cer și, încet-încet, au început să vină și vizitatorii, fără de care festivalul nu ar fi avut niciun farmec.
Voia bună și veselia s-au instalat repede în zona în care a fost organizat festivalul, iar oamenii s-au putut bucura de preparatele culinare pentru care au venit și de la zeci de kilometri distanță. „Sunt atâtea bunătăți aici că nici nu știi ce să mănânci și la ce să renunți pentru că e clar că și dacă ai vrea să guști din toate și tot nu ai putea. Ar trebui un stomac uriaș, iar apoi sunt durerile acelea dacă mănânci mult că mai bine eu prefer să iau puțin din câteva preparate și să nu am probleme apoi. Oricum, e impresionant câte feluri de mâncare bună se pot face la noi în Gorj. Am venit special la acest festival ca să găsesc o turtă tradițională, o sărmăluță bună și o piftie cum noi acasă facem numai de sărbători”, a spus un vizitator. Iar cei care au venit la festival cu ceaunele cu sarmale ori cu oalele de lut au avut cu ce se mândri. „Tot ceea ce vedeți aici provine din gospodăria noastră. Sarmalele sunt cu carne de porc de la noi din ogradă, avem sarmale de curcan și piftii de curcan, crescute tot aici la noi, plus prăjituri de casă cu fructe de la noi din gospodărie. Noi am venit de plăcere, nu pentru un premiu sau altceva anume, ci doar din bucuria de a găti și a fi prezenți aici”, a spus o localnică.
Au fost prezenți și reprezentanți ai unui punct gastronomic local care funcționează deja în Peștișani, dar și reprezentanți ai unor restaurante cunoscute din Târgu Jiu, care au pregătit din timp mii de sarmale pentru toți pofticioșii. Pentru gorjeni nu a fost o problemă să se bucure de gustul combinat al sarmalelor cu piftiile, musafirii sosiți de pe alte meleaguri fiind contrariați de această combinație unică dintre cald și rece. Printre aceștia s-a numărat și Alexandra Stan, care a și concertat la finalul zilei, fiind uimită când a aflat de la primarul Cosmin Pigui că în zona Gorjului sarmalele fără o piftie lângă ele nu sunt apreciate. „Eu știam că piftiile se fac iarna, de Crăciun și Revelion, la noi, de exemplu, se fac de Revelion. O să merg să le gust și o să fac și un tik-tok pentru că trebuie să afle și alții lucrul acesta”, a spus artista.
În ceea ce-l privește pe primarul Cosmin Pigui, acesta a menționat că în privința vremii care ar fi putut să dea peste cap organizarea festivalului nu și-a făcut emoții. „Noi am fost așa, puțin mai încăpățânați, știam că suntem fără păcate și că Dumnezeu ne ajută și că vremea va fi așa cum trebuie și de aceea ne-am organizat, am muncit mult pentru o bună desfășurare a festivalului și am avut mereu credința că vom avea vreme bună, cu toate codurile portocalii care au fost anunțate. Le mulțumesc celor de la Meteo cu care am ținut permanent legătura și ne-au informat instant despre orice modificare a evoluției vremii. Avem o ediție reușită a festivalului fie și dacă discutăm doar despre standurile unităților de învățământ din Peștișani. Eu le consider extraordinare și sunt încântat și mândru de ceea ce au reușit să facă. Avem atâția copii care participă la un asemenea eveniment și asta îmi dă speranța că tradiția va fi dusă mai departe”, a precizat edilul. Toate produsele prezentate la festival au fost jurizate, printre membrii juriului aflându-se și un tânăr bucătar din Gorj care, în anii trecuți a fost premiant al festivalului. Raul Ungureanu gătește la o pensiune din Peștișani, iar acum a fost în postura de a evalua el preparatele altora. „Îmi amintesc cum acum 15 ani, aproximativ, am participat prima dată la Festivalul Răciturilor, organizat de Radu Ciobanu, și a fost prima mea experiență de bucătar. Azi mă aflu aici cu premiile câștigate de-a lungul anilor la acest festival, ceea ce mă bucură cel mai mult. La început nu visam eu la aceste premii și diplome. De la o ediție la alta am remarcat tot mai multă lume care aduce în față autenticul, originalul, lucruri pe care lumea le caută. Eu sunt oarecum un bucătar mai modern, interesat de noile tendințe, dar întotdeauna autenticul și tradiționalul mă fascinează”, a menționat acesta. Președinte al juriului a fost Constantin Dodo Lătărețu, venit special la Peștișani pentru acest festival, el menționând că are în continuare prieteni care îl întreabă ce gust au sarmalele combinate cu piftii. „Mi se pare un lucru extraordinar pentru că asta, după muzica din Gorj, sarmaua și piftia și turta de mălai, ne reprezintă la nivel internațional, ca să spun așa. Oricărui român cred că sarmaua îi aduce aminte de casă, de sărbătoare și vreau să spun că la Gorj totdeauna se fac sarmale și piftii foarte bune. La fiecare preparat din acesta se vede dibăcia gospodinei, a femeii care ține casa și gătește cu pasiune. Întotdeauna va fi greu să spui care sarma sau piftie e mai bună, dar trebuie să dăm curaj fiecărui concurent să participe și să ducă tradiția noastră mai departe”, a precizat Dodo Lătărețu. Seara s-a încheiat cu concerte susținute de Alexandra Stan și de Horia Brenciu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.