„Vreau primul meu job”. Proiect pe bani europeni pentru tinerii fără loc de muncă

1234

Tinerii din regiunea S-V Oltenia pot beneficia de consiliere educațională și profesională sau de un curs de formare gratuit, sau chiar se pot dezvolta profesional, demarând o activitate pe cont propriu, înscriindu-se în proiectul „Vreau primul meu job”, derulat de Fundația World Vision România, în parteneriat cu o firmă din Rm.Vâlcea.
Proiectul a luat startul în vara acestui an și se va încheia în decembrie 2023.
„Obiectivul este creșterea ocupării și a nivelului de competențe pentru 285 de tineri NEETs, care nu dețin un loc de muncă și nu participă la programe de educație sau formare, cu vârste între 16 și 29 de ani, domiciliați in Regiunea Sud-Vest Oltenia (Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți), inclusiv tineri cu risc de excluziune socială și din comunități marginalizate, în vederea unei integrări sustenabile și de calitate pe piața muncii”, anunță inițiatorii proiectului.
Serviciile prevăzute în cadrul programului sunt: servicii de informare și consiliere profesională și mediere pentru 285 tineri NEETs; calificare relevantă pe piața muncii pentru 208 tineri NEETs prin cursuri de calificare în diverse ocupații și acordarea unor subvenții de participare între 900-1.800 lei; încurajarea antreprenoriatului în rândul tinerilor NEETs prin formare, consultanță și finanțare pentru sprijinirea înființării a 10 firme prin acordarea de subvenții de maxim 25.000 euro.
„Principalii indicatori previzionați ai proiectului sunt: 250 de persoane care participă la intervenția sprijinită de YEI până la finalizarea sa; 143 de persoane care urmează un program de educație/formare, sunt în curs de a obține o calificare sau au un loc de muncă, inclusiv ca independenți; 29 participanți șomeri de lungă durată care urmează o formă de educație sau formare, obțin o calificare sau au un loc de muncă, inclusiv ca activitate independentă; 48 persoane care urmează programe de educație continuă sau de formare în vederea obținerii unei calificări, de ucenicie sau de stagiu; 10 persoane care încep o activitate independentă – subvenții pentru înființarea unei afaceri”, mai spun organizatorii.
Pentru înscrierea în grupul țintă, persoanele interesate pot completa chestionarul de preselecție disponibil prin accesarea link-ului https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/VPJ_recrutareGT și trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: vârstă cuprinsă între 16-29 de ani; beneficiarul nu este înscris la școală sau facultate; beneficiarul nu are un loc de muncă cu contract de muncă; beneficiarul are domiciliul/reședința într-unul din județele: Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți; persoana nu a mai beneficiat de servicii similare în proiecte finanțate cu fonduri europene sau alte finanțări publice nerambursabile.
Valoarea totală a proiectului este 4.939.875,18 lei, din care 4.912.881,42 lei sunt fonduri nerambursabile.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here