Vrea simplificarea facturii pentru energie

1111

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a anunţat că a depus în Parlament o propunere de amendament la OUG 130/2022 prin care facturile pentru energie să fie simplificate pentru a fi „uşor parcurse şi înţelese” de consumatori.

„În martie anul acesta am demarat discuţii cu ANRE. Vom genera o factură la nivel naţional, mult simplificată, pentru ca oricine să o poată citi – consum, suma de plată. Ne-am gândit la consumatorii din mediul rural şi preorăşenesc să o poată citi.(…) Sper să avem o factură unică la nivel naţional, uşor de citit. Sperăm să treacă de voinţa parlamentară acest amendament”, a afirmat Constantinescu, miercuri, la Senat, la dezbaterea AUR pe tema energiei, organizată de Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here