Vrea salariu minim de 700 de euro

1012

Deputatul PSD Mihai Weber a redepus în Parlament proiectul de lege privind majorarea salariului minim la aproape 700 de euro. „Este unica soluție pentru a ne atrage concetățenii înapoi în țară și pentru a-i ține aici, este singura cale pe care putem merge pentru a ne construi un trai prosper și un viitor mai bun la noi acasă”, spune parlamentarul de Gorj, aducând în discuție strategia Spaniei privind reducerea decalajului de prosperitate din țară.
„Dacă Spania, care are deja un salariu minim de peste 1.100 de euro, a considerat (în contextul european al creșterilor de prețuri la energie, alimente și combustibili) că este nevoie de o protecție sporită a persoanelor care câștigă 1.100 de euro pe lună, în România (unde avem aceleași prețuri, dar salarii de 3 ori mai mici), guvernanții rămân indiferenți în fața faptului că ziua de mâine nu vine, pentru milioane de români, decât cu datorii și griji. Este timpul ca inițiativa pe care am redepus-o în Parlament, legată de majorarea salariului minim pe economie la 600 – 700 de euro, să primească un vot pozitiv din partea tuturor formațiunilor politice responsabile”, a precizat Weber.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here