Vrea bani pentru trecerea de la cărbune la regenerabile

1290

România are nevoie urgentă de bani pentru a putea finanța trecerea de la cărbune la regenerabile. Afirmația îi aparține ministrului Economiei și Energiei, Virgil Popescu.
„În sectorul energetic vorbim despre planul național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice pe care l-am înaintat la Comisia Europeană și aici vorbim de țintele de energie regenerabilă foarte ambițioase de 30,7%. Ca să putem ajunge aici trebuie să vedem unde ne situăm și vorbim de o producție a energiei electrice pe bază de cărbune de 25% în mixul energetic. Deci nu putem spune de mâine scoatem cărbunele fără să punem ceva în loc. Avem nevoie de un combustibil de tranziție. Gazul natural este un combustibil de tranziție și aici este nevoie de sprijin pentru a putea finanța trecerea de la cărbune la regenerabile prin gazul natural”, a spus Popescu. Mai mult, în momentul de față nu este certă decât o singură sursă de finanțare, și vorbim despre fondul de modernizare care este creat prin vânzarea certificatelor de CO2. „Cerem sprijin ca inclusiv prin planul național de refacere și reziliență să putem finanța producerea și distribuția de energie electrică cu gaz natural ca și combustibil. Este foarte importat pentru noi, pentru a ajunge la țintele pe care le avem să putem finanța gazul natural”, a explicat Popescu la reuniunea președinției Grupului PPE, cu tema „Solidari pentru redresarea Europei”. Ministrul a susținut că o altă direcție importantă în domeniul mixului energetic este energia nucleară și se dorește continuarea creșterii capacității de producție în acest sector.
„Ne bucurăm că nu a fost declarată ca energie murdară energia nucleară. Este în continuare energie neutră. Noi considerăm că nu avem emisii de CO2. E adevărat că trebuie găsite soluții bune pentru depozitele de reziduuri nucleare. Dorim să construim în continuare reactoarele 3 și 4 și să ajungem la un mix energetic cu reducerea emisiilor de CO2”, a punctat ministrul. Acesta a semnalat că există și un plan foarte ambițios de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, aflat în analiză la Comisia Europeană, ce vizează ca, dintr-o companie eminamente producătoare de energie electrică pe bază de cărbune să fie creată o companie cu mix energetic, respectiv foarte puțin cărbune, energie regenerabilă și energie electrică pe bază de gaze naturale.
În ceea ce privește transportul de energie electrică și gaze naturale se dorește interconectarea și digitalizarea rețelelor.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here