Vrea alegeri locale pe 14 sau 21 iunie

747

Alegerile locale vor avea loc cel mai probabil pe data de 14 iunie. Este anunțul făcut de către premierul desemnat Ludovic Orban. Acesta a explicat cum s-a ajuns la această dată. „31 mai și 7 iunie sunt sărbători creștine. Sunt Rusaliile și ar fi o impietate față de creștini să stabilim data alegerilor pe 31 mai și pe 7 iunie. Ca atare, cel mai probabil, alegerile vor fi aproximativ în jurul datei de 14, maximum 21, plecând și de la jurămintele depuse de autoritățile locale, care de regulă au fost depuse cam după 20 iunie, în 2016. Deci, dacă sunt alegerile pe data de 14, mi se pare o dată super-rezonabilă. În mai nu putem organiza decât pe 24 mai. Sigur că eu m-aș bucura să organizăm pe 24 mai, pentru că aniversăm 145 de ani de la înființarea PNL. Dar trebuie să cântărim foarte bine derularea tuturor procedurilor, pentru că sunt proceduri preelectorale care trebuie realizate: strângerea de semnături… Cel mai probabil data e de 14 iunie și mi se pare rezonabilă data”, a susținut Orban, la Adunarea generală a Asociației Comunelor din România. În plus, Orban a susținut că obiectivul PNL rămâne convocarea alegerilor anticipate și a apreciat că „ar fi de preferat” ca alegerile locale și cele parlamentare să se desfășoare la date cât mai apropiate.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here