Voucherele de vacanță, amânate. ANAT: litoralul românesc este sabotat

3854

Angajații români încă nu au primit voucherele de vacanță promise. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a reacționat. 

„Amânarea acordării voucherelor de vacanță sabotează programul de ”Înscrieri timpurii” pentru litoralul românesc. Cei mai mulți români își planifică vacanțele acum, nu peste două-trei luni, iar birocrația de stat sufocă iar turismul românesc

Cu toții știm că acordarea voucherelor de vacanță pentru 2022 a fost aprobată la finele anului precedent, printr-un efort al întregii industrii turistice, iar Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a avut un rol important în aceste demersuri, ca membru al Alianței pentru Turism (APT). Există un act normativ (Ordonanța de Urgență nr. 131 din 17 decembrie 2021) care prevede acordarea voucherelor de vacanță pentru personalul plătit din fonduri publice începând cu 1 ianuarie 2022, această măsură fiind vitală atât pentru angajați, cât și pentru economia națională.

Din păcate, deși nu există nicio problemă din punct de vedere al Ministerului Finanțelor și al Ministerului Muncii, procedura nu este încă implementată! Sumele aferente voucherelor de vacanță ar fi trebuit încărcate pe cardurile angajaților până la ora actuală, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Exact în această perioadă se derulează campania de ”Înscrieri timpurii” pentru litoralul românesc, prelungită până la 31 martie. Orice zi care trece reprezintă un dezavantaj atât pentru angajați, care nu mai pot beneficia de ofertele speciale din această perioadă și ar fi dorit să achiziționeze pachete turistice cu vouchere de vacanță, cât și pentru agenții de turism și hotelieri.

„Ne împiedicăm în birocrație. Cei care suferă sunt angajații”

ANAT a susținut public oportunitatea introducerii voucherelor / tichetelor de vacanță încă din 2005. Tări cu tradiție turistică, precum Elveția și Franța, acordă vouchere de vacanță de zeci de ani iar altele (ex. Cehia) au anunțat că doresc să implementeze un astfel de program pentru revigorarea turismului intern și refacerea forței de muncă. Voucherele de vacanță asigură în mare parte supraviețuirea și dezvoltarea turismului intern, precum și pregătirea turismului pentru incoming. 25-30% dintre vânzările agențiilor de turism specializate pe turism intern sunt asigurate de voucherele de vacanță.

 

”Voucherele de vacanță au avut impact deosebit de favorabil la implementare și dezastruos la renunțare, în 2021. Am fost entuziaști la reluarea programului, cu garanția derulării pe mai mulți ani. Iar acum avem cadrul legal, avem bugete alocate dar ne împiedicăm în birocrație. Și cei care suferă sunt tot angajații, care nu pot profita acum de ofertele variate și de reducerile de early booking, la care nu vor mai avea acces peste două-trei luni. Cei mai mulți români își planifică vacanțele acum, nu peste două-trei luni”, subliniază Dumitru Luca, președintele ANAT.

ANAT observă o nesincronizare între Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii, nicio instituție neasumându-și întârzierea implementării voucherelor de vacanță și solicită acordarea de urgență a acestor mari beneficii pentru angajați și pentru turismul românesc”, se arată în comunicatul transmis de ANAT.

Sursa, DCNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here