Vot în vârful Păpuşa

398

S-au relaxat, au respirat aer curat de munte, dar nu au uitat să voteze. Sute de turişti care şi-au petrecut sfârşitul de săptămână la Rânca au trecut şi pe la secţia de votare. Autorităţile din Gorj au amenajat o secţie specială la Direcţia de Drumuri Naţionale, în centrul staţiunii montane.

Turiştii aflaţi în staţiunea montană Rânca au trecut mai întâi pe la urne, după care au plecat în drumeţii pe munte. Fie că au venit din Iaşi, Alba, Constanţa, Braşov sau Timişoara, turiştii au ţinut să meargă mai întâi la vot şi apoi la distracţie. Pentru secţia de vot specială de la Rânca, amplasată la 1.700 de metri altitudine, au fost repartizate o mie de buletine de vot, însă dacă va mai fi nevoie, autorităţile vor suplimenta buletinele de la alte secţii. În staţiune se află acum aproape trei mii de turişti care au ales să-şi petreacă sfârşitul de săptămână în Rânca. Toate cabanele sunt ocupate, aşa că autorităţile se aşteaptă la un număr record de votanţi în staţiune.
Gabriela Mladin
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here