Grigoraș simte că echipa sa poate face o surpriză în această rundă și poate lega două rezultate pozitive după ce, înainte de întreruperea campionatului, Pandurii s-a impus la Mediaș.
Având în vedere că fotbalul intern a avut o pauză dedicată echipei naționale, iar Pandurii pare să se mai fi pus la punct în această perioadă, am putea spune că meciul cu petrolul ar putea fi considerat un nou start al gorjenilor în campionat după ce primele runde nu au fost prea reușite. Totuși, Grigoraș este de părere că echipa sa nu va pleca de la zero, ci vine cu un ușor avantaj din ultimul meci: “Să sperăm că restartul a fost dat deja din etapa trecută, când am reușit prima victorie. A venit și această pauză de două săptămâni, să vedem dacă a fost benefică sau nu. Sperăm ca perioada de cantonament să fie de bun augur și după victoria de la Mediaș să continuăm și pe teren propriu cu un rezultat bun chiar dacă întâlnim una dintre cele mai puternice echipe din țară, Petrolul Ploiești. Putem și noi să ne ridicăm la nivelul adversarului și am încredere în echipă că are un potențial mai bun din toate punctele de vedere, avem un moral ridicat după ultima victorie și să sperăm că luni vom începe cu dreptul un nou calup de trei meciuri după care va veni iar o întrerupere pentru echipa națională”, a declarat antrenorul Pandurilor.
Petrolul, efectiv înjumătățit
Meciul cu CFR Cluj a lăsat urme adânci în lotul Petrolului, care are o serie de jucători care nu vor putea fi prezenți la Târgu Jiu fie din cauza suspendărilor, fie a accidentărilor. Grigoraș este însă conștient că forța Petrolului vine și din lotul extrem de echilibrat pe care Lucescu jr. îl are la dispoziție: “Știm că au ceva probleme de lot, dar au în componență foarte mulți jucători valoroși, este o echipă cu reale șanse la câștigarea titlului și ne va aștepta un meci extrem de greu. Sper să-i fi convins pe jucători să se gândească la faptul că vom avea în față un adversar extrem de puternic, cu un lot foarte bun. Putem să luăm absențele din lotul Petrolului ca pe un avantaj, dar ei nu au doar 11-12 jucători valoroși în cadrul lotului. Dacă nu joacă Texeira și intră Mutu, dacă nu joacă Albin și joacă Marinescu, credeți că e o diferență foarte mare? Tamuz, Mutu, Priso sau Marinescu, de Lucas sau Mustivar nu sunt jucători valoroși care să compenseze orice absență?”, a mai declarat Grigoraș.
Și Pandurii au probleme
Grigoraș nu este nici el lipsit de probleme înaintea acestui meci. Ungurușan a avut probleme în cantonamentul de la Curtea de Argeș și prezența sa în primul unsprezece este incertă. De asemenea, Erico revine și el după o perioadă destul de lungă de absență și Grigoraș trebuie să decidă dacă, și cum, va risca folosindu-l în acest meci. În același timp, ultimele achiziții, Smrekar și Mlevja, nu vor fi în lotul Pandurilor la confruntarea cu Petrolul: “Din păcate, lui Smrekar nu i-a sosit cartea verde şi, mai mult ca sigur, nu vom conta pe el la partida cu Petrolul. Oricum, nu se punea problema să intre pe teren niciunul dintre ei ca titular. Au nevoie de o săptămână sau două de acomodare, până se vor pune la punct şi cu pregătirea”, a precizat tehnicianul gorjenilor. Acesta știe că, pentru a se impune în fața unei pretendente la titlu, Pandurii trebuie să dea totul pe teren: “Noi va trebui să ne dăruim peste 100%, să vină și acea motivație interioară, că nu am câștigat în acest an decât un meci pe teren propriu și avem nevoie ca de aer de victorie. Ne uităm în clasament, vedem câte puncte avem, pe ce loc suntem. Știm că pleacă cu un anumit avantaj psihologic, au un anumit număr de puncte și un obiectiv, pe lângă un lot de jucători valoroși, dar să sperăm că vom compensa prin dăruire, devotament și, de ce nu, și puțină șansă”, a mai spus Grigoraș.
Duelul antrenorilor
Alături de Țălnar și Lăcătuș, cei doi tehnicieni ce se vor înfrunta astăzi pe “Municipal”-ul târgujian sunt cei mai experimentați antrenori din Liga 1. Grigoraș nu vede duelul din această seară ca pe unul al antrenorilor, ci al echipelor pe care le antrenează. Totuși, ca și antrenor, Grig își amintește că a avut momente bune și mai puțin bune în confruntările directe cu Răzvan Lucescu: “Noi nu ne duelăm, e drept, amândoi avem destule meciuri în Liga 1 și putem spune că suntem mai experimentați. Meciul s-a pregătit pe o mai lungă perioadă și decisivi vor fi jucătorii din teren. Nu am ținut cont de un palmares în meciurile directe cu Răzvan Lucescu. Știu că am avut și momente plăcute, și rezultate bune, dar și rezultate catastrofale. Eram la Galați și am pierdut acasă cu 7-0 cu Rapidul antrenat de Răzvan Lucescu, dar am câștigat contra lui și cu Pandurii de câteva ori. N-am făcut un calcul, dar au fost și bune și rele”, a comentat antrenorul Pandurilor.
Pandurii Târgu-Jiu – Petrolul Ploieşti
Stadionul Municipal, Târgu Jiu, luni, 15 septembrie, ora 21:00
Televizare: Look Plus, Dolce Sport
Echipe probabile:
Pandurii: Stanca – Pleașcă, Elton, Erico, Momcilovic – Răduţ, P. Anton, Nistor – Shalaj, Matulevicius, Nicoară. Antrenor: Petre Grigoraș.
Petrolul: Cobrea– Alcénat, Satil, Gerson, Fanchone – Mustivar, De Lucas – Nepomuceno, Mutu, Marinescu – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Cristi Constantinescu