Vor să lucreze în spital. Aproape 15 candidați pe un post de infirmier

1433

Concurență mare la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu pentru ocuparea a nouă posturi de infirmier debutant. Au fost validate 134 de dosare, ceea ce înseamnă că sunt aproape 15 candidați pe post. Proba scrisă are loc pe data de 1 septembrie.

Posturile vacante de infirmier debutant sunt la secțiile Medicină Internă I, Oftalmologie, Chirurgie generală I, ORL, Dermato-venerologie și Neonatologie.
Proba scrisă a concursului are loc joi, 1 septembrie, la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu.
„Din cauza faptului că la concursul de ocupare a celor 9 posturi vacante de infirmier debutant au fost validate 134 de dosare, proba scrisă va avea loc în sălile Facultății de Științe Medicale și Comportamentale din cadrul Universității «Constantin Brâncuși» din municipiul Târgu-Jiu”, anunță unitatea sanitară.
Au fost întocmite tabelele cu repartiția pe săli a candidaților înscriși la concurs. Listele vor fi afișate și la sediul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale.
Candidaților li s-a comunicat faptul că este interzis accesul în sălile de examen cu telefoane mobile, ceasuri smartwatch, stații emisie recepție și cu materiale de informare, respectiv cărți, culegeri, rezumate, formulare, dicționare, notițe, însemnări, precum și cu căști audio sau orice alte mijloace electronice de calcul, înregistrare sau conectare la internet.
Pe parcursul concursului, candidaților le este recomandat să poarte mască de protecție.
Salariul net al unui infirmier debutant pleacă de la 2.500 de lei.
I.I.