Vor fi schimbați șefii CEO? Anchete, analize, raport

4854

Se vorbește despre schimbări ale responsabililor din minerit, după tragicul accident de ieri – când un salariat de doar 42 de ani a murit, la serviciu, în Cariera Roșia – așa cum s-a întâmplat și în ianuarie, după nenorocirea de la Jilț Sud, unde au murit trei oameni, iar alți zece au avut nevoie de îngrijiri medicale. În ianuarie, au fost schimbați doi membri ai Directoratului CEO, Marius Negru – numit recent secretar de stat în Ministerul Energiei, și președintele directoratului, Daniel Burlan, dar și șeful de carieră.  Deocamdată, Ministerul Energiei a trimis corpul de control, iar deciziile vor fi luate după o analiză.

Actualilor membri ai Directoratului CEO le expiră mandatele în această lună.

În comunicatul de presă, ministerul informează că a fostinformat de urgență de către conducerea CE Oltenia cu privire la accidentul de muncă de la Cariera Roșia, din data de 20.10.2023, accident soldat cu decesul unui angajat, arată ministerul într-un comunicat de presă.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat ordinul privitor la declanșarea unei acțiuni de verificare din partea Corpului de Control al ministrului la CE Oltenia. Acțiunea va începe imediat și va avea ca obiectiv verificarea respectării procedurilor de lucru și a tuturor aspectelor care intră în sfera de competență a ministerului, în calitate de autoritate publică tutelară pentru CE Oltenia.

Raport

De asemenea, ministrul a solicitat conducerii CE Oltenia să trimită de urgență către Ministerul Energiei un raport complet al circumstanțelor acestei tragedii și colaborarea deplină din partea reprezentanților CE Oltenia cu toate organele de control, pentru a stabili cât mai rapid adevărul.

Organele abilitate au demarat deja anchetele prevăzute de lege pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii acestui accident, precum și pentru identificarea celor care se fac vinovați de această tragedie.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Solicit conducerii CE Oltenia și tuturor părților implicate să desfășoare cu maximă celeritate toate verificările necesare și să pună la dispoziția organelor de anchetă penală toate probele și materialele disponibile. Transmit condoleanțe familiei. Știu că, din păcate, cuvintele nu pot vindeca durerea familiei. E datoria noastră să facem tot posibilul ca astfel de accidente să nu se mai întâmple, iar cei vinovați să răspundă exemplar.”

”Vom reveni cu amănunte de îndată ce acestea vor fi disponibile, asigurând deplina transparență a procedurilor de verificare desfășurate de corpul de control al ministrului Energiei”, mai informează ministerul.

1 COMENTARIU

  1. Lasati verificarile, se stiu cauzele, dar naravurile raman aceleasi de zeci de ani: biciuirea celor care lucreaza, ignorarea procedurilor si NPM, intr-un cuvant -haos- creat de marionetele promovate politic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here