Vom avea încă 13 hidrocentrale, în următorii 3 ani

570
tarnita_topCompania de stat Hidroelectrica va finaliza în următorii trei ani 13 hidrocentrale mari, cu o capacitate de peste 320 MWh, în urma unor investiţii care vor însuma peste jumătate de miliard de euro, potrivit oficialilor companiei. „Până la sfârşitul anului 2012 vom finaliza nu mai puţin de 13 mari obiective hidroenergetice, a căror putere instalată însumată va fi de peste 325 MW”, a declarat directorul general al companiei, Mihai David într-o declaraţie transmisă presei.

Banii nu vin de la stat
Şeful celui mai ieftin producător de electricitate din România a adăugat că finanţarea acestor lucrări „nu a fost şi nu este garantată de stat”, ci „este strict rezultatul performanţelor economice ale companiei”.Totodată, Hidroelectrica a găsit soluţii pentru finalizarea chiar înainte de termen a unor proiecte, susţine David. Suma estimată pentru toate proiectele: peste 500 de milioane de euro.
C.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.