153 de voluntari CEZ au profitat de acțiunile de plantări organizate în “Luna Pădurii” de către Ocoalele Silvice din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea și și-au unit forțele pentru a mări fondul forestier local.
Luna Pădurii – ediția 2018 a fost un nou prilej pentru voluntarii Grupului CEZ în Romania să dăruiască naturii energie pentru bine și de ce nu, să își depășească numărul de puieți arboricoli plantați în anii trecuți, stabilind astfel un nou record care rămâne de doborât pe viitor. “Participarea la plantările organizate de Ocoalele Silvice din aria operatională a Grupului CEZ în Romania a devenit un obicei pentru voluntarii noștri, activitate care de-a lungul anilor s-a înrădăcinat în proiectele de responsabilitate socială ale companiei. Astfel, în perioada 29.03 – 12.04.2018, 153 de voluntari ai Grupului CEZ în România au sădit peste 8800 de puieți de stejar, salcâm, plop alb, gorun, paltin, fag și frasin în județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. Cu peste 5800 de puieți plantați în 2016, alți 6500 dăruiți naturii în 2017, voluntarii CEZ își propun să-și depășească rezultatele la fiecare ediție a Lunii Pădurii’’, se arată într-un comunicat de presă al CEZ România.
Dolj, Olt și Vâlcea
Anul acesta, startul a fost dat de 40 de voluntari ai Grupului CEZ în România, în județul Dolj, care au plantat aproximativ 5000 de puieți de salcâm în zona Dăbuleni. Exemplul celor din județul Dolj a fost preluat și de voluntarii CEZ din județele Olt și Vâlcea în zilele de 02 și 03 aprilie când 200 de puieți de plop negru au fost plantați în Lunca Oltețului și aproximativ 500 de puieți de gorun, paltin și fag vor prinde rădăcini în zona Goranu din județul Vâlcea.
Argeș și Mehedinți
Nici voluntarii CEZ din județele Argeș și Mehedinți nu s-au lăsat mai prejos, sădind 1450 de puieți arboricoli. 150 de stejari și-au găsit casa nouă în solul din zona Jidostița, județul Mehedinți, iar satul Laune din județul Argeș și-a mărit fondul forestier cu 1300 de plopi.
Gorj și Teleorman
La acțiunile de plantări organizate în cadrul Lunii Pădurii, în județele Gorj și Teleorman, au răspuns afirmativ 47 de voluntari CEZ. Efortul acestora s-a materializat în plantarea a 1500 de puieți arboricoli în zona Bârsești, județul Gorj și aproximativ 230 de puieți de stejar, mojdrean și sanger, în zona Buzescu din Teleorman. Puieții arboricoli au fost puși la dispoziție de către Ocoalele Silvice din zona de operare a Grupului CEZ în România, iar gestionarea fondului forestier astfel creat rămâne sub supravegherea acestora. Implicarea în ocrotirea mediului și menținerea echilibrului ecologic este o activitate de tradiție pentru angajații Grupului CEZ în România.
A.STOICA