M-am consultat cu fiica domnului Teodor Voicu, profesorul meu de istorie din gimnaziu, înainte de a alege tema pentru acest eseu, fiindcă oscilam între două nume care au ecouri atât de profunde în devenirea mea ca om și mai ales, ca învățătoare: soții Maria și Teodor Voicu.
Doamna învățătoare Maria, bună și înțeleaptă, a fost doamna care mi-a pus condeiul în mână și care m-a făcut să iubesc arta de a modela sufletele umane. Totodată, domnul profesor Voicu Teodor, mai exigent și mereu pregătit să fie provocat intelectual, mi-a deschis calea spre ceea ce se numește performanță și autodepășire.
Așadar, l-am ales pentru eseul meu pe cel care mi-a fost atât profesor, cât și învățător pentru o perioadă de timp- domnul Voicu Teodor.
Dumnealui, în calitatea de fost șef de promoție al unei clase cu foarte mulți elevi buni de la Liceul Pedagogic, evident că era îndreptățit să își dorească aceleași rezultate și cu noi, atâtea generații învățate de dumnealui.
Copleșit de suferință, a pierdut-o pe doamna Mia acum aproape șase ani, dar a găsit puterea de a continua alături de fiica dumnealui, prof. Pânișoară Ștefania și de fiul, Marian Voicu.
Domnul Voicu reprezintă pentru mine personal un exemplu, deoarece mă simt datoare să îl fac mândru. Aproape toți elevii pregătiți de dumnealui am ajuns oameni respectați, ne-am făcut un rost în societate și acest fapt i-l datorăm, în primului rând, acestui om care a crezut în noi.
Nu vă imaginați că îl veți găsi la vreun liceu de elită ori la vreo facultate.
A rămas la Albeni de peste 43 ani să educe necontenit elevii , devorându-se în permanență intelectual vorbind, deoarece – așa cum îi place dumnealui să spună- ,,are coloană vertebrală”.Câți dintre noi ne mai putem bucura de așa ceva ?!
Poate spiritul său coleric, personalitatea vulcanică, demnitatea l-au împins să nu recunoască drept valori pe aceia care niciodată nu i-au fost superiori din punct de vedere intelectual, însă au încercat să-l forțeze să-i omagieze. Nu s-a întâmplat acest fapt, deoarece așa cum precizam, dumnealui are o verticalitate demnă de invidiat.
Nu pot uita magistralele sale lecții de istorie, când rămâneam de fiecare dată impresionați de modul în care reușea să ne transpună în acea atmosferă plăcută a trecutului nostru național. Mă pot bucura de o cultură generală mai ales din prisma în care dumnealui știa să ne prezinte mereu în paralel contextul istoric universal cu cel național.
Astăzi, suntem colegi la Școala Gimnazială Nr. 1 Albeni, iar eu una mă număr printre multele persoane care îi poartă profundă considerație. Ori dacă nici noi dacălii nu le arătăm aprecierea noastră celor care ne-au ajutat să fim ceea ce suntem azi, atunci cine oare să mai facă act moral?
Domnul Voicu a anunțat că va mai sta doar anul acesta în învățământ, deoarece urmează să se retragă la pensie. Și în acest sens consider că este un exemplu- lasă loc tinerilor nou intrați în sistem, fără să mai rămână la catedră, deși are rezultate remarcabile cu elevii din învățământul rural. Pe această cale îi urez să se bucure de o pensie cât mai lungă și de rodul muncii sale – atâtea generații de elevi formați de dumnealui și de regretata doamna Mia.
Prof. înv. primar Raluca Elena Costoiu Școala Gimnazială Nr. 1 Albeni
