Vlaicu şi Ciobanu, candidaţii ,,cu greutate” ai UNPR Gorj

1087

vlaicu si ciobanuMarius Vlaicu, prim-vicepreşedintele UNPR Gorj, a fost nominalizat sâmbătă drept candidatul organizaţiei la şefia Consiliului Judeţean Gorj, la alegerile locale. Vlaicu a fost nominalizat de BPJ-ul UNPR pentru această candidatură, fapt care spune că l-a onorat.

Pentru că va candida împotriva lui Ion Călinoiu, Vlaicu, într-un spici efervescent, a repetat în faţa candidaţilor partidului la locale din Gorj că el nu este o uscătură, ci este verde ca bradul dar că trebuie să slăbească un pic pentru alegeri. ,,Sunt un om cu greutate şi la propriu şi la figurat. (..) Sunt verde ca bradul, sunt om cu greutate, nu este prea bună greutatea dar sper să mai slăbesc”, a spus, sincer, Vlaicu, în timp ce colegii săi din sală abia îşi abţineau zâmbetele. Alături de Vlaicu s-a aflat un alt candidat ,,cu greutate” dar doar la figurat de data aceasta, adică avocatul Gheorghe Ciobanu, care mai că a fost luat pe sus de colegul său exagerat de entuziasmat care l-a luat de mână pentru a-l declara deja învingător. Ciobanu va candida, cum Gorjeanul a anunţat deja, pentru funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here