Vlaicu: “Lista şefilor UNPR de la deconcentrate a suferit modificări”

349

vlaicu (2)Preşedintele UNPR Gorj, Marius Vlaicu, anunţă pe ultima sută de metri că organizaţia pe care o conduce ar putea promova alte personale la serviciile deconcentrate, stabilite pe protocolul cu PDL.

Şi asta deoarece atât luni seara cât şi în această seară, membrii Biroului Politic Permanent Judeţean al UNPR Gorj s-au întrunit şi se vor întruni în şedinţă pentru a stabili numele celor care vor participa la concursurile pe post, la acele instituţii ce au revenit partidului. Vlaicu susţine că lista iniţială de promovaţi a suferit modificări.

Promovaţii lui Marius Vlaicu anunţaţi înainte de semnarea protocolului cu PDL nu mai sunt aceiaşi cu cei care vor participa la concursurile pe post de după sărbătorile Pascale. Şi asta, deoarece, conducere UNPR Gorj s-a concentrat mai mult asupra celor care vor fi promovaţi la deconcentrate, iar o parte a uneperiştilor de care se făcea vorbire acum două săptămâni nu se vor regăsi pe lista de promovaţi. Vlaicu a refuzat să menţioneze cine vor fi cei care nu se mai regăsesc pe listă sau cine sunt uneperiştii care le iau locul, el menţionând că va face public totul miercuri seară.

Cele noua posturi obţinute de UNPR la Gorj sunt: director executiv la Direcţia Sanitar Veterinară, director executiv la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, director adjunct la Vama Târgu-Jiu, director adjunct la Direcţia de Finanţe, inspector şef la Protecţia Consumatorilor, director executiv şi director economic la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj şi cele două posturi de director adjunct la Casa de Pensii.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here