Vlăduleanu ţine sub aripă un ciripitor! – Consilier local PDL: nume conspirativ Boris

269

deschidereUn document eliberat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în urmă cu o jumătate de an, relevă că unul dintre cei şase consilieri locali PDL de la Bâlteni a fost recrutat în urmă cu trei decenii de către Securitate, primind numele conspirativ “Boris”. Potrivit aceluiaşi document, Boris de Bâlteni, în prezent consilier local PDL la primăria condusă de Vasile Vlăduleanu, a stat în reţea doar patru ani, fiind abandonat din aceasta. Primarul Vlăduleanu susţine că nu are cunoştinţă de vreun Boris în Consiliul Local Bâlteni, şi menţionează că nu a fost informat de acest aspect de către CNSAS, fiecare consilier semnând la candidatură şi o declaraţie prin care au susţinut că nu a fost colaborator sau lucrător al Securităţii. Unul dintre foştii consilieri locali este însă revoltat şi susţine că pedelistul Boris nu ar mai avea ce căuta în acest organism local.

În luna august 2011, CNSAS dezvăluie că un consilier local din Bâlteni a avut o legătură directă cu fosta Securitate. Este vorba despre Daniel Copaci, consilier local PDL Bâlteni, care în baza unei note de constatare este titular al unui dosar fond de reţea nr. R 94929. Acelaşi document prevede exact când a fost recrutat şi ce trebuia să facă actualul subinginer, şef de Secţie la Petrom Ţicleni. “Domnia sa, operator deparafinare la Schela de extracţie ţiţei Ţicleni – Gorj, a fost recrutat la data de 28 06.1982 de către Direcţia a IV-a. U.M. 01746 Bâlteni Contrainformaţii, pentru «asigurarea contrainformativă a mediului civil, al cadrelor şi militarilor în termen din cadrul acestei unităţi, dislocată în comuna Bâlteni. A semnat un angajament, atribuindu-i-se numele conspirativ „Boris”. A fost abandonat din reţea la data de 06.10.1986”, se arată în acest document. Pentru că Direcţia de Specialitate a CNSAS nu a depistat însă vreun document transmis de Boris, alias Daniel Copaci din Bâlteni, CNSAS decide că de fapt consilierului local nu i se poate atribui calitatea de colaborator/lucrător al Securităţii. Copaci putea contesta în 30 de zile documentul CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti, dar nu a făcut asta.

Vlăduleanu crede că este o confuzie

deschidere p 1Primarul comunei Bâlteni, Vasile Vlăduleanu, la fel de portocaliu ca şi consilierul Boris, a declarat că nu avea idee de trecutul “glorios” al colegului său de partid. Vlăduleanu chiar încearcă să susţină că ar putea să intervină în acest caz vreo confuzie mai existând o persoană cu acelaşi nume în localitate. Data naşterii lui Copaci din documentul CNSAS ca şi numele părinţilor decedaţi ai consilierului PDL l-au lăsat însă pe Vlăduleanu fără cuvinte. Edilul a refuzat însă să ne ofere numărul de telefon al consilierului Copaci, spunând că acesta nu este o persoană comunicativă, fiind convins că Boris nu vrea să discute cu presa pe acest subiect sensibil.

Berbece: “Boris a fost colegul meu de liceu”

Mult mai deschis pe subiectul “Boris” s-a arătat însă social-democratul, Nicolae Berbece. Acesta după ce a aflat surprins că în Consiliul Local Bâlteni este o persoană care a fost recrutată de Securitate s-a arătat uimit şi apoi revoltat că acest consilier prestează în interesul comunităţii. “Cum să nu îl cunosc pe Daniel Copaci. A fost colegul meu de liceu. Are 51 de ani şi îi cunosc şi părinţii. Ce confuzie să fie. Celălalt Copaci de care zice primarul este mult mai tânăr. Oricum tot timpul l-am bănuit că a avut legătură cu Securitatea. Asta după cum a promovat pe parcurs. Copaci este consilier PDL de vreo trei mandate iar acum este subinginer la Petrom, poate să fie şi Petrofac Ţicleni”, explică, gânditor, Berbece. Fostul viceprimar a susţinut apoi că va pune în discuţia Consiliului Local Bâlteni, problema ,,Boris”. “Vreau să pun în discuţia Consiliului Local această problemă. Este ruşinos pentru localnici să aibă în Consiliul Local un fost ciripitor”, a completat, revoltat apoi, Berbece care consideră că Daniel Copaci a semnat în fals declaraţia din 2008 potrivit căreia nu a fost colaborator/lucrător al Securităţii. “Păi dacă are dosar şi a semnat deschidere p 2pentru asta şi a mai primit un nume conspirativ cum adică nu a fost colaborator. Eu aşa văd că a fost colaborator că altfel nu avea dosar şi nu semna să dea cu ciocu la Secu”, a declarat Berbece, convins că şi primarul Vlăduleanu ar fi ştiut de “activităţile” lui Boris-Daniel Copaci dar, în mod intenţionat, nu ar fi anunţat şi consilierii locali ai Opoziţiei de acest lucru. Berbece se întreabă, de altfel, de ce Copaci nu a contestat documentul în cauză, asta dacă cele spuse de primar, că ar fi vorba de o altă persoană, ar fi fost adevărat. “El este, consilierul PDL, el este Boris. Data naşterii este aceiaşi ca şi numele părinţilor. Este ruşinos acest lucru”, a conchis social-democratul.

Viceprimarul Ciurea, şocat de veste

Constantin Ciurea, viceprimarul localităţii Bâlteni, a primit şi el ieri vestea cu Boris, nevenindu-i să creadă că poate fi adevărat. “Dan a fost coleg cu mine de liceu, nu cred că avea legătură cu Securitatea. Când să-l fi recrutat, poate în armată. Eu sunt prieten bun cu el, coleg de partid, dar nu aveam cunoştinţă de aşa ceva”, a declarat vicele în exerciţiu. Întrebat însă dacă Boris se va mai afla pe lista viitoare de consilieri locali PDL Bâlteni şi la alegerile din această vară, vicele a preferat să facă o glumă spunând că poate îi schimbă numele conspirativ al lui Boris pentru a nu fi recunoscut. Serios însă, viceprimarul Ciurea a menţionat că nu crede că Daniel Copaci va avea probleme viitoare în Consiliul Local Bâlteni atâta timp cât documentul nu-l face colaborator/lucrător al Securităţii.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here