Vlădescu: Nu s-a stabilit un număr de disponibilizări pe baza înţelegerii cu FMI

173
sebastian vladescuAutorităţile nu au stabilit un număr de disponibilizări în sectorul public prin care să scadă cheltuielile de personal cu 0,2% din PIB, condiţie stabilită cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

„Nu este vorba de un număr de posturi. Una este să reduci două posturi cu salarii mari şi alta să…”, a spus Vlădescu, fără să dea detalii privind condiţiile din scrisoarea de intenţie.
El a precizat însă că toate prevederile din ultima înţelegere cu experţii FMI vor fi clarificate într-o conferinţă, pe care o va organiza săptămâna viitoare. Prin scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul stand-by, Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI pentru acordarea tranşelor III şi IV din împrumut să reducă în 2010 cheltuielile de personal cu 0,2% din PIB prin reducerea personalului din sectorul public, o economie similară urmând să fie obţinută prin diminuarea plăţilor cu orele suplimentare şi prime.
Executivul se angajează să introducă măsuri de reducere în continuare a cheltuielilor cu salariile, inclusiv o îngheţare a tuturor salariilor cu excepţia celui minim (pentru a realiza o economie de 0,3% din PIB), o continuare a politicii de înlocuire doar a unui angajat din 7 care părăsesc sistemul şi reducerea plăţii orelor suplimentare şi a primelor (0,2% din PIB), însoţite de modificări structurale de reducere a numărului de salariaţi în sectorul public (0,2% din PIB). FMI a virat tranşele a treia şi a patra din împrumutul de la FMI, în valoare de 2,4 miliarde de euro, jumătate din bani urmând să fie folosiţi pentru acoperirea deficitului bugetar. România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here