Vitrina cu cărţi – Nadir şi zenit în poezia Oanei Florea

156

oana[1]  vitrina cu cartiUcenica lui Andrei Popete-Pătraşcu, Oana Florea, elevă la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, în clasa a XI-a, profilul ştiinţe ale naturii (splendid! – n.m. I.P.-B.) l-a avut mai întâi ca maestru, la Şcoala Generală „Pompiliu Marcea” din Târgu-Jiu, pe reporterul strălucit şi pedagogul de excepţie Ion Elena.

Apoi a pus umărul dragul nostru prieten, Viorel Gârbaciu, la „Curtea cu prieteni”, el însuşi un poet de primă mână al Gorjului şi un formator de destine. Debutul Oanei Florea „Căderea în amurg” pare fericit. Oricum, fiind îngrijit chiar de Andrei Popete-Pătraşcu, se şi simte în alcătuirea lui voinţa de neclintit a consilierului girant, dar şi reconfortant. Astfel, criticul din mine se poate pronunţa la adăpost de orice prejudecată şi de vreo eventuală ironie. Ironia în genere este o armă subţire, dar şi o cale de evitare a unei atitudini tranşante. În ceea ce mă priveşte, nu dau înapoi şi întrezăresc în cele 93 de pagini de versuri criptografice, dar cumva şi autobiografice, ale Oanei Florea, un talent incontestabil, o vocaţie grefată pe o sensibilitate de abia autocenzurată. Citez, ca să-mi motivez, irefutabil, afirmaţiile de până aici: „Sufletul îşi tăia în spinii cuvintelor singurătatea” (Spini), sau „Marea pictează în umbre / povestea scrisă / pentru acelaşi răsărit de valuri” (Natură). Cum are încă o vârstă fragedă, i-aş sugera Oanei Florea să nu citească poezie scrisă de poetese ci de poeţi bărbaţi: poate de Montale, poate de Mircea Ivănescu. De ce? Pentru că, deocamdată, compoziţiile sale lirice sunt transparente, pe alocuri explicite, alteori redundante. Totuşi, reuşitele din „Căderea în amurg” (o cărticică de-a mea din tinereţea-mi augustă s-a numit „Căderea între cuvinte” – n.m. I.P.-B.) sunt multe, minunate şi anunţă o voce lirică autentică. Citez din nou: „Am să-i construiesc (sufletului – n.m. I.P.-B.) / măcar o fereastră / în noapte / să văd şi eu / cum îşi afundă alţii / destinele în stele”, sau „Secunde desprinse din raze / se topesc / în lumina decriptată” (Recursiv) şi „Îngeri cu o aripă / sculptează cruci / din inimi de piatră” (Noapte albastră). Acel aer de brâncuşianitate perenă pluteşte salutar şi peste încercările de început ale Oanei Florea. Benefic!

Ion Popescu Brădiceni

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here