Vitezomanii şi cei care au consumat alcool şi droguri la volan, amendaţi şi lăsaţi fără permise!

1561

Peste 400 de amenzi şi aproape 100 de permise reţinute de poliţiştii de la Rutieră, vineri, sâmbătă şi duminică!

Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legal admisă și de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, la nivel județean, în fiecare zi a weekendului trecut.

Astfel, polițiștii rutieri din tot județul au desfășurat acţiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru depistarea/sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive, a celor care depășesc limita legală de viteză, precum și pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și reducerii numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave Un alt obiectiv al acțiunilor a fost conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii și consecinţelor accidentelor rutiere.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, polițiștii au avut în vedere identificarea şi sancţionarea participanţilor la traficul rutier, care, prin încălcarea normelor rutiere, creează riscuri pentru siguranţa tuturor categoriilor de participanţi la trafic. Polițiștii au utilizat autospeciale radar și aparate etilotest și drugtest pentru înregistrarea vitezei , respectiv depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 426 de sancțiuni contravenționale, din care 263 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 11 pentru conducere sub influența alcoolului și 15 pentru depășire interzisă, în valoare totală de peste 90.000 de lei. În cadrul acțiunilor au fost reținute 93 de permise de conducere, retrase 20 certificate de înmatriculare, fiind constatate 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Acţiunile vor fi continuate în funcţie de evoluţia situaţiei operative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here