Nu au trecut două zile de când, o ştire proaspătă şi interesantă prin caracterul său inedit, ciupeşte din timpul programelor de ştiri de pe mai toate posturile naţionale: un brav consilier municipal dintr-un orăşel italian, Montesilvano, a agresat un cetăţean român( consilerul a dedus că ar fi român datorită limbajului vulgar), după ce acesta i-a atins maşina, din greşeală sau nu. Conform relatărilor proprii, în momentul incidentului, într-o fracţiune de secundă, consilierul a văzut negru în faţa ochilor. În aceeaşi fracţiune, bravul consilier şi avocat pe deasupra şi-a amintit despre o perioadă în care a lucrat în România şi a fost tratat urât, chiar dacă domnia sa a fost tot timpul respectuos, condiţie unică şi suficientă pentru a fi considerat un cineva, în pofida faptului că românii detestă înfumurarea şi pe sora ei cea mare, prostia. Nu a fost destul să-şi amintească despre felul în care a fost apreciat în fosta Dacie, la două milenii de la marea hoinăreală a legiunilor romane plecate după prăduit la nord de Dunăre şi întoarse în capitala imperiului cu coada între picioare, mai ales că scopul deplasării sale în fosta ţară, devenită cândva colonie romană, a fost unul mai mult decât paşnic. Omul se deplasase până în România pentru a rezolva ceva afaceri, cu zâmbetul pe buze, respectuos şi bine crescut, aşa cum avea să arate în timpul vieţii şi, rezultatul? Fusese tratat sub standardele proprii şi toate aceste amintiri personale sau colective îi duseseră sângele la cap, obligându-l la atitudine, aşa că, ” il consigliere municipale” coborî din maşină şi îi aplică presupusului român „doi pumni de calitate”, după care plecă în trombă, să aştearnă pe facebook întreaga tărăşenie, spre aprecierea unor concitadini xenofobi, din categoria celor care au un dinte împotriva imigranţilor care le ocupă locurile de muncă, mai puţin în zilele când bravii luptători romani sunt ocupaţi cu încasarea ajutorului de şomaj sau a altor ajutoare de tot felul. Cetăţeanul presupus român, după încasarea celor doi pumni din partea vajnicului consilier local, încercă să protesteze: „Bine domnule, înţeleg, primul, din intoleranţă,dar al doilea pentru ce?”
În orele imediat următoare, avocatul- consilier- luptător primi o serie de aprecieri din partea unor indivizi de teapa sa, iar seara, cu grupul său restrâns de admiratori,nu mai contenea să ciocnească pahare cu vin roşu, în timp ce sorbeau cu delicateţe din vailingul cu spaghete şi muiau în sosul bolognez.
Întâmplarea avea loc la numai două săptămâni de când, un alt italian acuza infractorii de serviciu, citeşte „românii” că îi răpiseră copilul, când de fapt,buimacul tătic pierduse copilul cu cărucior cu tot. Omul şi-a dat seama că a pierdut ceva după mai mult timp cât a mers pe străzi cu mâinile goale intinse în faţă împingând un obiect invizibil şi ca să o dreagă cumva, a apelat la povestea cu românii.
Ca un făcut, seara trecută când mă plimbam liniştit pe străzile oraşului meu, Târgu-Jiu, am dat nas în nas cu un grup de italieni.
Am dedus că sunt italieni după comportamentul lor de gentlemani şi după limbajul lor calm şi monoton. Când ne-am apropiat, fiind gata-gata de reverenţe şi zâmbete mai mult decât binevoitoare, unul dintre indivizi m-a atins din greşeală, gest care m-a enervat la culme şi mi-a activat latura oltenească a caracterului, sămânţa de scandal. Din două mişcări, italianul mirosea piatra cubică ,după el, al doilea zbură prin faţa cafenelei lui Galiţescu. Nu se ştie de unde au mai apărut încă doi care, în câteva secunde , avură aceeaşi soartă. Pe ultimii doi, din generozitate, i-am lăsat să o rupă la sănătoasa.
Norocul cel mare a fost că a sunat ceasul deşteptător, altfel, cine ştie ce prăpăd mai făceam! Dumneata, domnule consilier de Montesilvano, nu ai ceas deşteptător?
A.Pop
