Atelierul de arte combinate ”Vis de Crăciun” a avut loc la finele săptămânii trecute, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, în cadrul Programului de Educație Muzeală, desfășurat, în luna decembrie, sub genericul ”Atelierele lui Moș Crăciun”.
La activități au participat elevi ai Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, precum și copii care au venit la grupa cu înscriere individuală. Cu toții s-au bucurat să intre în spiritul Crăciunului, vizionând o expoziție de artă, cântând colinde și participând la atelierul de arte combinate ”Vis de Crăciun”.
”Ei au avut ca temă să realizeze un peisaj 3D de iarnă, pe care să-l poată așeza sub brad sau pe masa de Crăciun. Copiii au folosit tehnici de pictură, modelaj și aplicații, după care și-au prezentat lucrările, experimentând oratoria. Aceste activități, care fac parte din Programul de Educație Muzeală al Muzeului Județean Gorj, sunt menite să-i desprindă pe oameni din fața telefoanelor, tabletelor sau televizoarelor, să le dea o stare de bine, să le crească stima de sine, să-i ajute să-și dezvolte aptitudini și să capete cunoștințe în diverse domenii”, au transmis reprezentanții Muzeului Județean Gorj.
Programul este organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Cei care doresc să participe, trebuie să-și ia bilete din timp, locurile fiind limitate.
Izabella Molnar