Virgil Popescu și liderii de federații sindicale se întâlnesc în data de 24 august

1763

Demersurile începute de FNME și SMEO au primit un răspuns afirmativ la solicitarea lor, de la ministrul Energiei. Acesta a transmis ieri că se va întâlni cu șefii de federație, în data de 24 august.

Dacă liderii de federații sindicale reușesc să deschidă cariera Roșia, închisă de Bankwatch, să-i convingă pe guvernanți că Legea 197/2021 poate fi una dintre soluțiile benefice și pentru compania de stat, fiind așteptată de peste un an de salariații CEO, și dacă conving diriguitorii să declare stare de urgență în sistemul energetic în așa fel încât să fie împiedicată și închiderea carierei Roșiuța, putem spune că acești lideri de sindicat și-au făcut datoria. Dar trebuie menționat că, deși Virgil Popescu nu a fost interesat de liderii care protestează pentru aplicabilitatea unei legi funcționale și constituționale, 197/2021, în baza căreia minerii și energeticienii pot să iasă la pensie la 52 de ani, iată că acum vrea să se întâlnească cu șefii de federații care i-au cântat în strună și au tăcut la îndemn politic, aprobându-i planul de restructurare și decarbonare.
Între timp, carierele se închid iar în cele care încă funcționează, angajații CEO mor pe capete. Așadar, Guvernul a acceptat să se întâlnească cu liderii FNME și SMEO, înainte ca aceștia să vină la București cu 500 de oameni, așa cum au anunțat. Ministrul Energiei le-a transmis liderilor de sindicat din minerit și energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia o solicitare de întâlnire pentru data de 24 august la ora 10.00 la sediul ministerului. Amintim că cele două federații sindicale din CE Oltenia au cerut instituirea stării de urgență în sistemul energetic național. FNME și SMEO au susținut marți o conferință de presă, în care au declarat că dacă premierul nu va răspunde solicitării lor de a se întâlni și a discuta în regim de urgență despre renegocierea planului de restructurare, problemele din cariere și termocentrale, reglementarea prețului la energie și despre actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli și implicit a fondului de salarii, vor merge la București cu minimum 500 de oameni să picheteze Guvernul pentru o perioadă nelimitată.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.