Virgil Drăguşin, membru în Biroul Politic Teritorial al PNL Gorj, şi susţinător al lui Dian Popescu se pare că, legal, nu ar putea să îi asigure o susţinere prin vot candidatului de la Ţicleni.
Asta deoarece Drăguşin, conform art. 44 al.1 din Statutul Funcţionarului Public, spun surse liberale, nu poate face parte din organele de conducere alese sau numite ale partidelor politice. Liberalul încalcă acest statut şi este chiar delegat la Conferinţa Judeţeană, datorită faptului că este în organul de conducere al organizaţie. Prin această incompatibilitate, legal, ar fi ca el să nu îşi poată exercita votul de delegat la Conferinţa Judeţeană de pe 4 septembrie.
A.S.