Viol la Iezureni! Doi bărbați au fost reținuți

1870

Doi tineri de 24 și 28 de ani, din Târgu-Jiu, au ajuns, luni seara, în arestul IPJ Gorj, fiind acuzați că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ar fi violat o femeie de 36 de ani, din Bălești, după ce aceasta a mers cu unul dintre ei la un restaurant din municipiu și apoi la locuința bărbatului, din cartierul Iezureni. În casă a venit ulterior și al doilea tânăr. ,,La data de 1 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi tineri de 24 și 28 de ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Aceștia, în noaptea din 30 spre 31 martie, ar fi obligat o femeie de 36 de ani, din comuna Bălești, să întrețină raporturi sexuale cu ei, împotriva voinței sale, lipsind-o de libertate, în timp ce se aflau în incinta unui imobil, de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Persoana vătămată a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru a fi examinată. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Ancheta este coordonată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here