Video: Femeie decedată în satul Pinoasa, îngropată cu ajutorul unui utilaj al Carierei Tismana 1! Drumul înzăpezit spre cimitir, lăsat sub nămeți de primarul Vulpe

1266

O femeie de 81 de ani, din Pinoasa, a decedat pe data de 10 ianuarie, la domiciliul acesteia din satul aparținând comunei Cîlnic. Femeia a alunecat pe gheață și și-a rupt șoldul, iar după o operație grea, din nefericire, a decedat. Familia vârstnicei a intrat în panică atunci când a realizat că îi este imposibil să o îngroape pe femeie, asta pentru că drumul spre Cimitirul Pinoasa era acoperit de nămeți, de la zăpada căzută luna trecută. Fiul decedatei a cerut ajutorul primarului Dumitru Vulpe, dar acesta, în loc să intervină, i-ar fi închis telefonul în nas celui care îi solicita sprijin pentru deszăpezirea drumului spre cimitir. Omul a apelat la reprezentanții Carierei Tismana 1, care au și trimis, a doua zi, un utilaj în Pinoasa, deszăpezind astfel drumul spre cimitir, abandonat de primarul Vulpe.

Edilul Dumitru Vulpe este acuzat că ar fi lăsat de izbeliște familia Căldărușe din Pinoasa, deși era datoria sa de șef al administrației publice locale de a interveni cu utilajele de deszăpezire pentru a curăța de zăpadă drumul spre cimitirul din acest sat. Nu a făcut-o, din păcate, nici măcar la cererea acestei familii pe care a obligat-o să găsească soluții proprii pentru a îngropa femeia de 81 de ani, decedată acasă.

O spune cu amărăciune chiar fiul femeii, Ilie Căldărușe povestind cum primarul Vulpe l-a tratat cu indiferență, în timp ce el era cu mama moartă în casă. “A murit maică-mea, iar la cimitir nu se putea urca nici măcar pe picioare. Mama a murit pe 10 ianuarie, iar a doua zi l-am sunat pe primarul Vulpe, pentru că de la prima ninsoare nu se băgase nimic spre cimitir. Niciun utilaj, nici buldozer, nici autogreder și mai erau și copaci rupți pe drumul spre biserică. Mi-a răspuns că trimite un greder, care era prin zonă, dar eu am vorbit cu șoferul utilajului și mi-a spus că el nu poate intra acolo, deoarece zăpada era până la brâu și înghețată. În loc să găsească o altă soluție la ce i-am transmis eu, primarul mi-a zis: “păi dacă mă iei așa, atunci la revedere”.

Vulpe mi-a închis apoi telefonul. M-am adresat inginerului Sechei de la Cariera Tismana 1, iar dânsul mi-a promis că, a doua zi, va băga un buldozer pe drumul respectiv. Lucru care s-a și întâmplat. Practic, cei care m-au salvat au fost cei de la carieră, nu primarul, în timp ce consiliera din sat era plecată, ca de obicei, prin Timișoara. Mă întreb și eu cum este plătită doamna ca și consilier local, dacă ea nu este în localitate”, a declarat Ilie Căldărușe.

Zăpada, un dar, nu o problemă
Omul mai povestește acum că, dacă cei de la unitatea minieră nu îl ajutau, și acum stătea cu decedata în locuință, deoarece nici groapă nu îi putea săpa pentru că era imposibil să urce cu materiale în cimitir, din cauza drumului impracticabil. “Ăsta este primarul Vulpe, votat de localnici pentru că primesc în schimb câte o plasă cu alimente. Nici după ce am îngropat-o pe mama nu a făcut mai nimic pentru Pinoasa.
După zăpada asta ultima drumul a fost la fel de înzăpezit”, a mai spus omul îndoliat. În ultimele zile, pe coastele din comuna Cîlnic nu s-a putut urca cu nicio mașină, oamenii deplasându-se cu mare dificultate prin zăpada căzută pe drumuri, în timp ce numeroși bătrâni au rămas blocați în casele lor. Utilajul minune, care trebuia să deszăpezească drumurile comunale, a rămas, din nou, în pană de motorină ori cu electromotorul stricat, dupa cum se poate observa din filmări, pe drumuri nu s-a aruncat, ore bune, pic de sare și de nisip, lucru imposibil, deoarece nu există în Cîlnic niciun utilaj dotat cu sărăriță.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.